Prim-vicepreşedintele PDL, Andreea Paul, susţine că noul ministru al Transporturilor, liberala Ramona Mănescu, nu ar trebui „să se formeze la locul de muncă“. „O să-i spun şi doamnei ministru cât costă un bilet la metrou, să ştie şi dânsa“, a adăugat ea.
Andreea Paul a criticat dur, la Digi 24, numirea Ramonei Mănescu la Transporturi, pe motiv că „nu are nicio legătură cu Ministerul Transporturilor“.
„Era timpul ca România să înceteze să mai facă nominalizări de miniştri care se formează la locul de muncă şi care se califică pentru domeniul pe care îl au de păstorit la locul de muncă. Să nu ai tu habar de niciun detaliu, nicio chestiune generală legată de acest domeniu mi se pare revoltător.“, a declarat Andreea Paul.
Făcând referire la declaraţiile anterioare ale ministrului Transporturilor, care a susţinut că nu cunoaşte preţul unui bilet la metrou, prim-vicepreşedintele PDL a declarat că îi va spune „cât costă un bilet la metrou, să ştie şi dânsa“.
„O să-i spun şi doamnei ministru cât costă un bilet la metrou, să ştie şi dânsa. E o fată foarte bună, o cunosc personal, e de gaşcă, dar nu are nicio legătură cu Ministerul Transporturilor. O vor mânca oricum clovnii din interior“, a mai spus Andreea Paul.