Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA cere închisoare cu executare pentru Dan Voiculescu în dosarul privatizării ICA

Publicat in Mediafax, joi 29 august 2013 ·

Procurorul DNA prezent, miercuri, la Tribunalul Bucureşti în dosarul privind privatizarea ICA a cerut instanţei să îl condamne pe Dan Voiculescu la închisoare cu executare pentru spălare de bani, fără a menţiona cuantumul acesteia.

Instanţa Tribunalului Bucureşti judecă, joi, ultimul termen în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu este acuzat de fapte de corupţie, alături de alte 12 persoane.

Judecătorul a audiat ultimii doi martori propuşi de apărare, după care a constatat că cercetarea judecătorească este finalizată şi a cerut acuzării şi apărării să prezinte pledoariile finale.

Procurorul Direcţiei Naţionale Anricorupţie (DNA) prezent la şedinţă a prezentat pe scurt toate acuzaţiile care le sunt aduse persoanelor judecate în acest dosar, precum şi modul ilegal în care s-ar fi desfăşurat privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.

Acesta a arătat că toate probele, inclusiv expertiza privind terenurile, refăcută pe parcursul procesului, dovedesc acuzaţiile aduse inculpaţilor din dosar. Procurorul a precizat că ultima expertiză în cazul terenurilor a indicat o valoare chiar mai mare decât expertiza făcută în timpul urmăririi penale la DNA, ceea ce este de natură să fondeze şi mai mult acuzaţiile aduse lui Dan Voiculescu şi celorlalţi inculpaţi.

Procurorul a cerut instanţei condamnarea lui Dan Voiculescu la o pedeapsă cu executare pentru spălare de bani, confiscarea sumelor de bani ce sunt prevăzute în rechizitoriu în cazul acestuia, precum şi restrângerea unor drepturi civile.

Acesta a mai solicitat instanţei să se constate că a intervenit prescripţia specială în cazul lui Dan Voiculescu privind fapta legată de traficarea influenţei.

În cazul celorlalţi inculpaţi din dosar, procurorul a cerut instanţei să se constate că pentru unii dintre aceştia a interven

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Elias Charalambous, imediat după Petrolul - FCSB 0-1: „E ceva ce nu putem schimba”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul lui FCSB, a reacționat după a campioanei en-titre în Superliga, 1-0 cu Petrolul Ploiești, în deplasarea din etapa a doua. E foarte important pentru încredere, mi-a plăcut cum am jucat în repriza a doua. Am

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 10 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°