Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DA, Ribery!

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 30 august 2013 ·

Cei 53 de jurnaliști, cîte unul din fiecare ţară UEFA, au votat cel mai bun fotbalist de pe continent în sezonul precedent: francezul de la Bayern a cîștigat, Messi s-a clasat pe doi, iar Cr. Ronaldo a completat podiumul

La 30 de ani, Franck Ribery a fost susţinut aseară de cele patru trofee cîștigate în sezonul precedent cu Bayern, titlul în Bundesliga, Cupa și Supercupa Germaniei, trofeul Ligii Campionilor. Alegerea lui a fost, astfel, cumva anticipată, cu atît mai mult cu cît L’Equipe de joi a titrat: “Pour Ribery, c’est aujourd’hui!”

Adică ziua cea mare pentru mijlocaș, ceasul la care merită să primească trofeul. În plus, pentru aceeași publicaţie, selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, a declarat: “Ribery e de departe cel mai autorizat să cîștige”.

Am mizat pe oamenii lui Bayern

Din lista iniţială de 10 propuneri, eu am mers pe mîna lui Robben, dar acesta s-a clasat abia pe locul 4. Dintre Messi, Cr. Ronaldo și Ribery, am votat cu francezul. Și așa au făcut cei mai mulţi din cei 53 de jurnaliști adunaţi aseară în Grimaldi Forum din Monte Carlo.

Cristiano Ronaldo s-a supărat

Spre surprinderea organizatorilor, UEFA și European Sports Media, Cristiano Ronaldo a absentat de la gală, confirmînd astfel informaţiile publicate ieri de cotidianul spaniol AS. Fotbalistul lui Real s-ar fi supărat că nu a cîștigat nici de data aceasta trofeul, după ce la precedentele două ediţii s-a clasat abia pe 3.

Ronaldo a preferat să plece spre La Coruna și să dispute cu Real, aseară, trofeul Teresa Herrera împotriva lui Deportivo. Asta deși acum cîteva săptămîni fusese în Monte Carlo, la Hotel de Paris, pentru lansarea unei colecţii de bijuterii a creatorului american Jacob.

Banchet în Sala Stelelor

La finalul ceremoniei, președintele UEFA, Michel Platini, și Prinţul Albert II de Monaco au oferit un banchet în Sala Stelelor de la

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 15 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 28 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°