Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tamaş, pe făraş! West Bromwich i-a transmis să îşi caute echipă!

Publicat in Pro Sport, vineri 30 august 2013 ·

După aproape trei ani petrecuţi în Midlands, Gabriel Tamaş are şanse minime să mai evolueze pentru WBA. Clubul englez a anunţat că fundaşul român este de vânzare.

*46 de meciuri a jucat Tamaş în Premier League la WBA

Au mai rămas doar patru zile din perioada de mercato din această vară, iar cluburile din Europa încearcă să îşi finalizeze loturile cu care vor ataca acest sezon. Este cazul şi formaţiei West Bromwich Albion, echipă din al cărui lot face parte şi fundaşul român Gabriel Tamaş. Care are câteva ţinte precise în finalul lui august pentru care a început pressingul. Însă cea mai interesantă ştire îl priveşte chiar pe fundaşul român. Azi, într-o conferinţă de presă organizată la sediul clubului, managerul Steve Clarke a anunţat că Tamaş este de vânzare, orice echipă interesată putându-se bate pentru semnătura fundaşului de 29 de ani.

”E de vânzare”

Mutarea era una aşteptată, având în vedere că West Bromwich l-a cumpărat în această vară pe Diego Lugano de la PSG, iar pe postul lui Tamaş evoluează şi englezul Billy Jones. Astfel că braşoveanul care a mai trecut în carieră pe la Auxerre , Spartak Moscova şi Celta Vigo nici măcar nu a prins lotul în primele două etape din Premier League! Probabil şi din cauza incidentului din luna iunie, atunci când Tamaş, transferat de WBA în 2010, a spart uşa unui bloc din Bucureşti, fiind arestat. ”Nu mai contăm pe Tamaş, el este de vânzare”, a declarat azi Steve Clarke, managerul lui WBA. O posibilă destinaţie pentru român ar putea fi Leeds, echipa de ligă a doua care şi-a mai manifestat interesul pentru Tamaş săptămânile trecute.

După aproape trei ani petrecuţi în Midlands, Gabriel Tamaş are şanse minime să mai evolueze pentru WBA. Clubul englez a anunţat că fundaşul român este de vânzare.

*46 de meciuri a jucat Tamaş în Premier League la W

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 14 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°