„Lăţimea de bandă” a creierului uman este finită, susţin cercetătorii care arată că focusarea pe o sarcină care devine obsesie (ca de pildă lipsa banilor) duce la neglijarea altor sarcini şi, implicit, la lipsa de performanţă.
O serie de studii publicate în revista Science arată că persoanele sărace care se gândesc mereu la dificultăţile financiare pe care le au rezultate slabe la testele de IQ, afectul acestei sarcini mentale ducând la lipsa somnului.
Consecința confruntării cu sărăcia, la nivelul minții, se traduce în pierderea a 13 puncte de IQ sau în diferența dintre performanța mentală a alcoolicilor cronici și a adulților normali, potrivit cercetărilor desfăşurate la universităţi de prestigiu precum Princeton, Harvard şi Warwick.
Săracii, singurii responsabili de situaţia lor?
Cercetarea, publicată recent în Science, susține că, astfel, săracii pot fi considerați responsabili de propria sărăcie întrucât îşi ocupă creierul cu temeri, în timp ce foarte puțin se gândesc la căutarea unor soluţii. A fi sărac înseamnă, după cum spun autorii studiului, ”nu doar să te descurci cu foarte puțini bani, ci și cu o penurie semnificativă de resurse cognitive.”
Astfel, ne putem explica de ce unele persoane sărace, despre care ne întrebăm de ce nu încearcă să-și depășească condiția căutându-și de lucru sau mergând la școală, par blocate în fața propriei situații dificile. Totodată, așa se poate explica și de ce foarte mulți oameni săraci întâmpină probleme în a fi buni părinți, în ciuda eforturilor lor.
Rezultatele acestei cercetări au fost dezvoltate de Eldar Shafir şi Sendhil Mullainathan. “Ceea ce îi împiedică pe oamenii săraci să acționeze pentru depășirea propriei condiții nu este ceea ce am putea numi stres, acesta din urmă putând avea uneori efecte benefice asupra indivizilor: un student extrem de stresat poate obține rezultate bune la un e