Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Învinsă de numărul 109 mondial » Sorana Cîrstea s-a oprit ieri în turul al doilea la New York

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 30 august 2013 ·

Românca, favorită 21, a pierdut în faţa japonezei Kurumi Nara cu 5-7, 1-6, într-un meci care trebuia să se joace marţi, dar a fost amînat din cauza ploii

Sorana părăseşte terenul cu capul în jos, în timp ce Kurumi Narra semnează autografe şi încă se bucură. A învins-o pe a 22-a jucătoare a lumii, la al treilea turneu de Mare Şlem al carierei, reuşind să atingă pentru prima oară turul al treilea al unui astfel de turneu. Japoneza în vîrstă de 21 de ani a mai zăbovit pe teren, nevenindu-i să creadă ce a realizat.

Sorana a avut probleme încă de la începutul partidei, probleme de tenis şi medicale. Şi-a cedat serviciul în al doilea game şi după ce a recuperat ce pierduse, la 3-2 a chemat medicul. Pe lîngă problema de la muşchii abdominali pe care o tot cară după ea de ceva vreme, românca a avut nevoie de îngrijiri la piciorul drept, acolo unde nişte bătături o deranjau. Cu toate acestea a egalat la trei. A mai urmat cîte un break de fiecare şi Sorana a avut şansa de a duce setul în tie-break. Serviciul nu i-a ţinut şi Kurumi Nara l-a cîştigat cu 7-5. În setul al doilea, nivelul Soranei de joc a fost aproape de hard-ul albastru, n-a reuşit să cîştige niciodată pe propriul serviciu şi a împrăştiat o mulţime de mingi. Acest lucru s-a văzut şi la final, ea încheind cu un total de 35 de greşeli neforţate, faţă de 18 ale japonezei, şi cu scorul de 5-7,1-6.

Sorana a avut un sezon bun pe hard, cu "sferturi" la Washington, semifinale la Stanford şi finală la Toronto, dar la New York s-a oprit în turul al doilea. Din cele şase participări la US Open, doar o singură dată ea a ajuns pînă în turul al treilea, în 2009, în rest a atins de patru ori turul al doilea şi o singură dată a fost învinsă încă din prima rundă, în 2012.

Românca, favorită 21, a pierdut în faţa japonezei Kurumi Nara cu 5-7, 1-6, într-un meci care trebuia să se j

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 43 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 29 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°