Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a declarat sâmbătă că a luat decizia de principiu să efectueze atacuri împotriva regimului sirian, dar că cere Congresului să aprobe o asemenea operaţiune, amânând perspectiva unei intervenţii americane pe termen scurt.
“Am decis că Statele Unite ar trebui să acţioneze militar împotriva unor ţinte ale regimului sirian” cu scopul de a-l pedepsi pentru că a folosit arme chimice împotriva unor civili, a declarat preşedintele într-o intervenţie solemnă de la Casa Albă.
“Suntem pregătiţi să efectuăm atacuri atunci când vom alege noi (…), sunt pregătit să dau acest ordin”, a continuat Barack Obama, evocând o intervenţie fără trupe terestre, “limitată ca timp şi amploare”
Dar “voi cere autorizarea din partea reprezentanţilor americanilor în Congres pentru utilizarea forţei”, a adăugat Obama, îndemnându-i pe congresmeni să susţină această cerere în numele “securităţii naţionale” a Statelor Unite.
Congresul este în vacanţă până pe 9 septembrie, ceea ce amână perspectiva unei acţiuni militare americane iminente împotriva regimului lui Bashar al-Assad.
Obama a precizat că a discutat cu liderii grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Congresului şi că aceştia au fost “de acord să pună o dezbatere şi un vot pe ordinea de zi, imediat ce Congresul îşi va reîncepe activitatea”. Liderii republicani din Camera Reprezentanţilor au anunţat, imediat după aceasta, că dezbaterea pe tema crizei din Siria va începe începe în săptămâna lui 9 septembrie.
Republicanii, care controlează Camera Reprezentanţilor, au păreri împărţite, existând un grup care susţine o intervenţie, ca senatorul John McCain, şi cei care reclamă mai întâi preşedintelui să elaboreze o strategie pe termen lung, cu scopul de a evita o încurcătură. În ceea ce îi priveşte pe democraţi, care deţin majoritatea în Senat, mulţi susţin admi