Steve Ballmer se va retrage într-un an de la conducerea Microsoft, iar zvonurile privind următoarele generaţii ale sistemului de operare Windows au apărut deja, iar dacă se vor adeveri, Ballmer ar fi fost iar în postura de a accepta că s-a înşelat.
După Windows 8.1 care va fi lansat oficial anul acesta, care aduce mici îmbunătăţiri ecosistemului Microsoft, americanii vor pregăti un ritm de lansare mai des, asemănător celui din lumea telefoanelor mobile. Astfel, ciclul de lansare nu va mai fi atât de lent, iar produsele se vor actualiza, ca şi la un Android sau iOS, nu vor fi pur şi simplu înlocuite. Trecerea trebuie să fie lină, iar generaţia anterioară să dispară treptat.
Potrivit geek.com, care citează un utilizator numit WZOR, cunoscut pentru leak-uri despre Windows foarte corecte, Windows 9 va fi lansat comercial în 2014 şi va fi similar cu predecesorul său. Spre deosebire de Windows 8, va aduce din nou interfaţa de tip Aero, care era o caracteristică vizuală de pe Windows 7 (semitransparenţa ferestrelor, tranziţia dintre programe, etc).
Partea interesantă apare în informaţiile despre Windows 10. Microsoft se gândeşte să lanseze un sistem de operare în totalitate în Cloud, o mişcare poate evidentă în viitor, când tehnologiile de Cloud vor deveni pregnante. Practic, serverele Microsoft vor asigura puterea de procesare şi vor oferi prin "stream" sistemul de operare. Device-urile vor fi mai puţin forţate şi nu va mai fi nevoie de atât de multe resurse.
Microsoft a demonstrat că se îndreaptă spre Cloud, prin schimbarea Outlook.com, Office 365 sau Xbox One, care devin servicii integrate pe internet.
Problema unor sisteme de operare Cloud, cum ar fi Chrome OS de la Google, este dependenţa de o conexiune de internet. În momentul de faţă, aceasta este limitarea maximă a unui sistem de operare pentru mase bazat pe Cloud.
Dacă vreodată M