Maddie Cross din Aylesbury, Buckinghamshire şi-a primit înapoi jucăria preferată, un iepuraş de pluş, pe care o pierduse pe plajă, unde se afla în vacanţă cu părinţii săi, după ce zeci de mii de oameni au contribuit printr-o mişcare online la găsirea sa.
O campanie cu final fericit: peste 30.000 de oameni au distribuit pe Facebook fotografia „Iepuraşului roz”, până când aceasta a ajuns şi la părinţii fetiţei în vârstă de doar 18 luni, proprietara jucăriei.
După ce părinţii lui Maddie i-au căutat cu disperare jucăria fetiţei în zadar, Deborah Hitchins, mamă a şase copii, a găsit iepuraşul de pluş şi a decis să apleze la Facebook pentru a-i identifica proprietarii, scrie „Daily Mail”.
Deborah Hitchins, 40 ani, din Newport, South Wales, a publicat pe Facebook mesajul: „Acest micuţ folosit şi iubit în mod evident a fost găsit stând trist pe plajă şi va locui cu noi până când îi vom găsi familia de care aparţine. Vă rog să distribuiţi fotografia lui şi ajutaţi-l să ajungă înapoi la micuţa persoană care-l iubeşte şi care, cu siguranţă, că îi duce dorul acum”.
Poza a devenit virală, astfel că peste 30.000 de oameni au distribuit-o pe Facebook - atingând milioane de utilizatori - şi în mai puţin de 24 de ore, familia lui Maddie a luat legătura cu Deborah pentru a recupera jucăria pierdută.
Tatăl lui Maddie, Brad Cross a spus: „Eram pe plajă şi eram convinşi că aveam iepuraşul lui Maddie cu noi. Ne-am dat seama de asta atunci când ea ne-a spus, printre sughiţuri şi lacrimi, că l-a pierdut. L-am căutat insistent, dar nu am avut noroc. Maddie nu a dormit deloc în timpul weekendului fără jucăria sa, aşa că, atunci când am văzut campania lui Deborah pe Facebook, am fost extrem de fericiţi”.
Deborah Hitchens a declarat că nu se aştepta ca mesajul şi poza să ia amploare într-un ti