Senatorii au adoptat în şedinţa plenului de luni proiectul legislativ privind OUG nr. 54/2013 care vizează măsuri de reorganizare, prin divizare parţială, a regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu Severin (RAAN) şi înfiinţarea Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN).
Acest proiect de lege a fost aprobat de Senat cu 94 de voturi pentru, 23 de voturi împotrivă şi cinci abţineri.
În raportul întocmit de senatorii din Comisia economică se precizează că obiectivul proiectului este înfiinţarea regiei autonome de interes strategic RATEN prin divizarea parţială a RAAN (fără încetarea existenţei acesteia), prin separarea activităţilor de cercetare, dezvoltare, inginerie tehnologică şi suport tehnic pentru energetica nucleară şi transmiterea acesteia către RATEN.
Potrivit sursei citate, RATEN are în componenţă două sucursale - Institutul de Cercetări Nucleare Piteşti ICN şi sucursala Centrul de Inginerie Tehnologică Obiective Nucleare Bucureşti Măgurele CITON.
„Măsura a fost necesară din pricina dificultăţilor financiare cu care se confruntă în prezent RAAN, prin divizare dându-se posibilitatea entităţii nou înfiinţate să-şi administreze independent resursele, veniturile şi cheltuielile, astfel încât să aibă o situaţie financiară compatibilă cu cerinţele de calificare în cadrul licitaţiilor interne şi internaţionale. Prin proiect este definit obiectul de activitate al RATEN şi sunt clarificate aspecte referitoare la patrimoniu, asumarea obligaţiilor ce decurg din raporturile juridice cu terţii, autorizaţiile emise, consiliul de administraţie, bugetul de venituri şi cheltuieli şi finanţarea, structura organizatorică şi personalul”, se mai precizează în documentul amintit.
Senatul a aprobat proiectul de lege în calitate de primă Cameră sesizată în acest caz.
Pe aceeşi temă:
Reorganizare la RAAN Turnu S