"All I wanna say is that they don't really care about us!". Iar şi iar. Repetitiv. Timp de o oră. Bulevardul Elisabeta. Punctul zero al Bucureştiului. 1.000 de tineri au ocupat asfaltul, s-au aşezat pe jos şi protestează. Feţele lor ar putea fi văzute în Vama Veche, pe plaja Corbu sau în cluburile din Bucureşti. Dar ei sunt aici şi bat cu sticlele în asfalt. Sunt omogeni ca mesaj şi eterogeni ca oameni. A doua zi de #rosiamontana.
Încep cu încheierea. M-am retras spre redacţie la ora 1.45 noaptea. În piaţă mai erau încă 400-500 de oameni. Ca niciodată, chiar şi jandarmii au părut mai relaxaţi, deşi erau mobilizaţi 200. S-au aşezat în dube, aşteptând ca tinerii să plece spre case. O vor face. Poate vor reveni. Cine ştie.
Lideri şi participanţi
Pentru mine, având experienţa protestelor anti ACTA de la începutul geros de 2012, evenimentul de pe Facebook care anunţa un protest anti exploatare la Roşia Montana pe 1 septembrie a fost privit cu reticenţă. A fost privit aşa pentru că la ACTA 40.000 de oameni au dat Join Event, dar au fost 1.000 în piaţă. Cei 9.000 de participanţi virtuali s-au transformat în 4 - 5.000 în seara de 1 septembrie. La o zi distanţă, aproape 2.000 de oameni au venit în Piaţa Universităţii.
Sunt chipuri prospete, tinere. Li se vede furia pe faţă. Oare speră ceva? Eu sunt un pesimist. Ei par că vor doar să fie aici până când li se rup sticlele. Pentru că în seara trecută, singurele lucruri sparte au fost sticlele bătute obsesiv în asfalt şi tobele.
Se adună în jurul Fântânii de la Universitate în jurul orei 19.00, iar la ora 20.30, când ajung, erau deja 1.000 de oameni înghesuiţi. Jandarmii bine plasaţi în dispozitiv nu-i lasă să ajungă pe stradă. Nu îmi sunt simpatici liderii protestelor. Claudiu Crăciun, profesor universitar la SNSPA, lider al protestelor de anul trecut şi participant fidel în emisiunile Antene