Marian BOBOC: Odată cu reorganizarea mineritului Văii Jiului a fost reorganizată şi mişcarea sindicală. Pentru început, cred că ar fi interesant să arătăm cititorilor faţa actuală a mişcării sindicale în urma acestei reorganizări.

Adrian JURCA: Reorganizarea s-a făcut în temeiul Legii 62/ 2011(Legea dialogului social), precum şi a faptului că CNH-SA s-a transformat în SNH-SA şi, ulterior, această societate a fost absorbită de către C.E.Hunedoara.

Pentru SNÎMVJ a luat fiinţă Sindicatul Huila, reprezentativ la nivel de unitate, iar acum, în cadrul C.E.H., funcţionează pe lângă Sindicatul Muntele, majoritar (afiliat la Federaţia Naţională Mine şi Energie din Romănia) - preşedinte Marin Condescu şi alte câteva organizaţii sindicale în număr de 8 afiliate la Federaţia Energetica (preşedinte - Ioan Pisc).

Marian BOBOC: Statutul liderului de sindicat a suferit şi el transformări, liderul de sindicat devenind inspector social. Aceasta înseamnă o trădare a intereselor membrilor de sindicat? Sau, o încercare de a intra în normalitate? Care sunt avantajele şi dezavantajele noi „meserii”? Poate fi vorba de o nouă „meserie” nouă în nomenclatorul de meserii?

Adrian JURCA: Nu este cu siguranţă vorba de o trădare, ci mai degrabă o intrare în normalitate. Avantajul este că, practic, liderul de sindicat se ocupă de activităţi cu specific social. Nu este o meserie nouă trecută în nomenclatorul de meserii, pentru că are o vechime de mai bine de 5 ani. Pentru mine pot spune că este avantajoasă din punct de vedere al renumeraţiei, care este mult mai mare faţă de cea pe care o aveam ca inginer simplu în cadrul TGD.

Marian BOBOC: Dacă minele s-au împărţit în viabile şi neviabile, cum apreciaţi mişcarea sindicală din Valea Jiului.

Adrian JURCA: Împărţirea minelor şi, implicit, a sindicatelor a fost impusă de către directiva europeană