Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Compania E.On Gaz, amendată de primăria Cluj-Napoca cu 84.000 de lei. „Nu pot să lucreze ca şi Dorel la Cluj!“

Publicat in Adevarul, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Administraţia clujeană a amendat compania E.On. gaz cu suma de 84.000 de lei pentru „nerefacerea la timp a lucrărilor sau refacerea necorespunzătoare a acestora“, a afirmat priamrul Clujului, Emil Boc.

„Luni am dispus Primăriei un control al tuturor lucrărilor pe care E.On Gaz le efectuează în municipiu în perspectiva termenelor de refacere şi a calităţii lucrărilor. În urma controalelor am aplicat 17 sancţiuni contravenţionale în valoare de 84.000 lei pentru nerefacerea la timp a lucrărilor sau refacerea necorespunzătoare a acestora.

Sunt situaţii în care fac lucrările de intervenţie pe o stradă, introduc conducta nouă, asfaltează, dar nu cuplează imediat gazul pe conducta nouă ci mai stau pe conducta veche şi ne trezim că urmează să facă din nou lucrări, să spargă strada pe care tocmai au asfaltat-o. Au fost astfel de situaţii de Câmpului şi pe Alverna.

Nu pot să lucreze ca şi Dorel în Cluj, adică introduc conductă nouă, dar o menţin pe cea veche şi mai intervin încă o dată. Cu asemenea lucruri nu se vor mai întâlni în Cluj şi vor primi amendă maximă pentru fiecare situaţie de acest fel care începe să prindă contur în municipiu”, a explicat primarul Emil Boc, citat de Monitorul de Cluj.

Edilul a mai declarat că nu se va opri aici şi atenţionează companiile de utilităţi că nu acceptă lucrări de mântuială în Cluj. În caz contrar, va continua şirul controalelor şi al amenzilor.

Valoarea amenzilor aplicate a fost între 3.000 şi 6.000 lei. S-au dat 11 amenzi în valoare fiecare de 6.000 lei unde termenele de finalizare erau depăşite. Cea mai mare întârziere a fost de o lună.

Boc a mai spus că nu se vor mai acorda autorizaţii de spargere a străzilor până când nu vor fi refacute cum trebuie toate lucrările din municipiu.

Nu este pentru prima dată când administraţia clujeană se confruntă cu probleme cu cei de la E.On Gaz.

Mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în SUA, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles. Sunt peste 20 de răniți

Gandul acum 9 minute
Tragedie în SUA, acolo unde aproximativ 20 de persoane au fost rănite sâmbătă dimineața, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles, sâmbătă dimineața. Potrivit primelor informații, o mașină a intrat în mulțime pe bulevardul San

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 10 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°