Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Măţel a vorbit pentru ProSport despre meciul de vineri cu Ungaria: "Nu-mi vor tremura genunchii, aşa operaţi cum sunt"

Publicat in Pro Sport, joi 5 septembrie 2013 ·

Fundaşul Astrei a suferit două accidentări grave, ambele atunci când a fost convocat de Victor Piţurcă la lot

Pe terenul doi de la Mogoşoaia, antrenamentul naţionalei s-a terminat de un sfert de oră: „A ţinut ceva mai mult, vineri avem meci important, cu Ungaria“, se scuză ofiţerul de presă pentru întârziere. Lângă el, Alexandru Măţel aprobă scurt. Ţine capul jos, vorbeşte puţin şi are un singur gând pentru partida care se încadrează în clişeicul 'totul sau nimic': „Sper să joc bine şi să pun şi eu umărul la calificare“. Are o atitudine umilă, pe care încerci să i-o justifici privind către genunchii săi, cei care vineri ar trebui să nu-i tremure nici măcar o secundă. În caz contrar, adversarul său direct, Dzsudzsak, va profita şi va aduce probabil în avantaj echipa Ungariei, scenariu pe care niciunul dintre cei 50.000 de suporteri ai naţionalei nu şi-l doreşte: „Ştiu, e unul dintre cei mai valoroşi jucători maghiari. Nu am idee dacă o să-i facă faţă mai bine decât Tamaş în tur. Eu sunt eu, Tamaş e Tamaş. Dacă am ajuns aici, înseamnă că sunt cea mai bună variantă pe partea dreaptă. În consecinţă, asta mă obligă să fac meciul vieţii“, spune Măţel. Şi mai priveşte o dată către genunchii săi.

„Dacă nu erau ai mei lângă mine...“

Nu are tocmai amintiri fericite de la naţională. A uitat cum s-a simţit la debutul din noiembrie 2012, contra Luxemburgului, dacă a avut sau nu emoţii. Îşi aminteşte doar că s-a accidentat la genunchiul drept şi a trebuit să se opereze: „A fost o perioadă cruntă pentru mine. Căzusem psihic, degeaba îmi spuneau toţi cei din jur că o să fie bine. Ce erau să spună? Că o să fie rău?“. A stat aproape jumătate de an departe de terenul de fotbal. „Prea mult“, dacă ar fi să ne luăm după declaraţia lui. La revenire, contra Andorrei, când a îmbrăcat din nou tricoul naţionalei, scenariul s-a repetat. Operaţie la genun

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

ACCIDENT rutier pe Transalpina. Două persoane se află în stop cardio-respirator. Au fost alertate elicoptere SMURD

Gandul acum 29 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate mai multe motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul e

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 59 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°