Lawrence Foster îşi aminteşte de pianistul Radu Lupu încă de pe vremea în care acesta a părăsit ţara natală, în anul 1972.
„Îl cunosc pe Radu Lupu de foarte mult timp, am avut şansa de a realiza împreună prima sa înregistrare după ce a părăsit Romania – cred că era prin 1972. A rămas unul dintre marii mei prieteni de-a lungul vieţii. A fost o experienţă fantastică pentru mine şi să vin aici, în această seară : Radu Lupu şi muzica lui Schubert reprezintă un Întreg, sunt inseparabili ! Să vezi această sala a Ateneului în care au încăput cu siguranţă vreo 1200 de oameni într-o asemenea linişte şi concentrare… Ce public incredibil, este cu adevărat cel mai frumos loc în care să te afli: la Festivalul „George Enescu”, aici, la Bucureşti!“, a declarat Lawrence Foster.
Citeşte mai multe despre pianistul Radu Lupu
Seară magică la Ateneu: a oficiat Radu Lupu. Muzică cu miză mare
Noi, creştinii, credem în taine. Şapte la număr. Tainele sunt ritualuri prin care se accede la har. Sau, mai exact, prin care ne purificăm şi ne deschidem să primim harul. În fine, nu merg mai departe cu fineţurile teologale; vreau doar să spun că în această seară am avut impresia că muzica lui Radu Lupu este o taină.
Pianistul Radu Lupu, între taină şi revelaţie
Am crescut, ne-am maturizat şi am atins vârstele solemne urmărindu-l de departe cum se împlineşte, urcă şi cucereşte întreaga lume cu măiestria lui. Iată de ce e atât de puternică tentaţia de a rememora drumul formării şi al consacrării unuia dintre cei mai discreţi artişti contemporani, Radu Lupu.
Succesul celei de-a doua seri a Festivalului „Enescu“
M-a întrebat un reporter dacă actuala ediţie a Festivalului „corespunde aşteptărilor”. Pentru mine, răspunsul e simplu: o ediţie care începe cu Radu Lupu şi Daniel Barenboim şi se termină cu Murray Perrah