Premierul Victor Pona a semnat ieri deciziile de numire în funcţie a şefilor celor opt direcţii regionale antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), precum şi în cazul a doi inspectori generali adjuncţi în structura centrală a Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.
Surse oficiale din Ministerul Finanţelor Publice (MFP) au precizat că numirile sunt temporare, până la ocuparea acestor posturi prin concurs, potrivit Mediafax.
Claudiu Codrea a fost numit inspector general adjunct antifraudă, şef al Direcţiei regionale antifraudă fiscală Bucureşti.
La conducerile direcţiilor regionale au mai fost numiţi, în calitate de inspectori generali adjuncţi antifraudă, Cosmin Georgescu (Suceava), Daniel Dinulescu (Constanţa), Gabriel Valentin Cărbunaru (Alexandria), Adrian Paul Voicu (Tg. Jiu), Călina Valer Vesa (Deva), Iulian Bogdan Gheorghe (Oradea) şi Laurenţiu Dan Puşdercă (Sibiu).
În structura centrală a Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au fost numiţi ca inspectori generali adjuncţi antifraudă Aurelian Constantinescu şi Valeriu Alexandru Gâlă.
F. A. Premierul Victor Pona a semnat ieri deciziile de numire în funcţie a şefilor celor opt direcţii regionale antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), precum şi în cazul a doi inspectori generali adjuncţi în structura centrală a Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.
Surse oficiale din Ministerul Finanţelor Publice (MFP) au precizat că numirile sunt temporare, până la ocuparea acestor posturi prin concurs, potrivit Mediafax.
Claudiu Codrea a fost numit inspector general adjunct antifraudă, şef al Direcţiei regionale antifraudă fiscală Bucureşti.
La conducerile direcţiilor regionale au mai fost numiţi, în calitate de inspectori generali adjuncţi antifraudă, Cosmin Georgescu (Suceava), Daniel Dinulescu (Constanţa), Gabriel V