Televiziunea publică australiană ABC a anunţat sâmbătă victoria în alegerile naţionale a opoziţiei conservatoare conduse de Tony Abbott (foto), care îi va succeda astfel laburistului Kevin Rudd la conducerea Australiei, relatează AFP.
„Coaliţia (dominată de conservatori) este deja sigură de câştigarea a 74 de locuri. Plecând de aici, ei vor avea majoritatea. Cred că putem spune că Guvernul a pierdut”, a declarat Antony Green, specialist în alegeri, pentru postul de televiziune.
Camera inferioară a Parlamentului numără 150 de locuri.
Potrivit ABC, coaliţia dominată de partidul de opoziţie, partidul liberal, va avea 90 de locuri, faţă de 58 câte ar obţine laburiştii premierului în exerciţiu Kevin Rudd. Cele două locuri rămase ar urma să le revină formaţiunilor independente.
Mai mulţi miniştri din Guvernul în exerciţiu au recunoscut deja că au pierdut. „Guvernul va suferi o înfrângere în această seară”, a declarat ministrul Apărării Stephen Smith pentru ABC.
Partidul laburist a fost la putere timp de două mandate consecutive de trei ani. Cei şase ani au fost marcaţi de o economie înfloritoare, dar şi de lupte interne feroce, de care australienii s-au săturat.
Televiziunea publică australiană ABC a anunţat sâmbătă victoria în alegerile naţionale a opoziţiei conservatoare conduse de Tony Abbott (foto), care îi va succeda astfel laburistului Kevin Rudd la conducerea Australiei, relatează AFP.
„Coaliţia (dominată de conservatori) este deja sigură de câştigarea a 74 de locuri. Plecând de aici, ei vor avea majoritatea. Cred că putem spune că Guvernul a pierdut”, a declarat Antony Green, specialist în alegeri, pentru postul de televiziune.
Camera inferioară a Parlamentului numără 150 de locuri.
Potrivit ABC, coaliţia dominată de partidul de opoziţie, partidul liberal, va avea 90 de locuri, faţă de 58 câte ar obţ