Postul de televiziune CNN a difuzat în reprize, ieri, mai multe înregistrări video înfăţişând persoane aflate în convulsii sau copii morţi care ar fi victime ale atacului cu arme chimice din 21 august din Siria, imagini ce fuseseră prezentate anterior aleşilor americani de către administrația de la Casa Albă. Sursa: Reuters
Cele 13 înregistrări video au fost prezentate în exclusivitate pe CNN, care nu garantează autenticitatea acestora din sursă independentă. Imaginile arată cadavre ale unor copii şi adulţi înşirate într-o sală, sau cadre cu un bărbat cuprins de convulsii. Alte imagini înfăţişează un bărbat care încearcă să resusciteze cu copil sau un altul care curăţă cu apă faţa unui copil în timp ce în fundal se aud strigăte.
Aceste imagini au fost arătate unui mic grup de senatori de către administraţia preşedintelui Barack Obama, care a afirmat în comisia de informaţii a Senatului că ele înfăţişează scene ce au urmat atacurilor chimice din 21 august, a precizat CNN. Responsabili ai administraţiei au indicat că există numeroase motive să se creadă că aceste imagini sunt autentice, potrivit CNN.
Multe dintre aceste înregistrări video au fost deja difuzate pe Internet, susţine CNN, dar par să fie autentificate de către lucrătorii serviciilor de informaţii americani. Imaginile, greu de privit, nu oferă însă informaţii despre identitatea responsabililor atacurilor, a subliniat postul de televiziune.
De mai multe zile, administraţia Obama nu pierde nicio ocazie să convingă aleşii americani şi opinia publică despre justeţea unei intervenţii militare limitate în Siria, notează AFP, preluată de Agerpres. Preşedintele american va înregistra, luni după-amiază, un interviu care va fi difuzat, în cursul serii, pe toate marile canale de televiziune americane, a anunţat un responsabil de la Casa Albă.
Pe de altă parte, a