Schimburile comerciale globale sunt aşteptate să crească cu 2,5% anul acesta şi cu 4,5% în 2014, conform estimărilor noului director al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Roberto Azevedo.
Estimările în acest sens au fost revizuite în sens negativ ieri, de la un avans de 3,3% preconizat pentru anul curent, respectiv de 5% pentru 2014.
Potrivit afirmaţiilor lui Azevedo, cifrele detaliate privind comerţul mondial vor fi publicate într-un raport ce va apărea la data de 19 septembrie. Oficialul OMC a declarat că previziunile au fost modificate în sens negativ în condiţiile în care Uniunea Europeană este aşteptată să se redreseze abia în trimestrul al treilea, nu în trimestrul al doilea, cum era anticipat anterior.
Roberto Azevedo a fost ales în funcţia de lider al OMC în luna mai, intrându-şi în atribuiţii la data de 1 septembrie. Brazilianul Azevedo îi urmează în fruntea OMC francezului Pascal Lamy, care a condus organizaţia timp de opt ani.
ALINA VASIESCU Schimburile comerciale globale sunt aşteptate să crească cu 2,5% anul acesta şi cu 4,5% în 2014, conform estimărilor noului director al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Roberto Azevedo.
Estimările în acest sens au fost revizuite în sens negativ ieri, de la un avans de 3,3% preconizat pentru anul curent, respectiv de 5% pentru 2014.
Potrivit afirmaţiilor lui Azevedo, cifrele detaliate privind comerţul mondial vor fi publicate într-un raport ce va apărea la data de 19 septembrie. Oficialul OMC a declarat că previziunile au fost modificate în sens negativ în condiţiile în care Uniunea Europeană este aşteptată să se redreseze abia în trimestrul al treilea, nu în trimestrul al doilea, cum era anticipat anterior.
Roberto Azevedo a fost ales în funcţia de lider al OMC în luna mai, intrându-şi în atribuiţii la data de 1 septembrie. Brazilianul Azevedo îi urmează în frun