Comisia Europeană va prezenta miercuri un pachet de propuneri legislative în domeniul telecomunicaţiilor menit să stimuleze competitivitatea în acest sector, una dintre măsuri fiind eliminarea tarifelor de roaming până în 2016, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Proiectul pe care preşedintele CE Jose Manuel Barroso îl va prezenta la Strasbourg pare a fi ultima iniţiativă legislativă importantă a Comisiei cu şanse de adoptare înainte de alegerile europene din mai 2014.
Comisarul pentru tehnologie, Neelie Kroes, care conduce acest proiect, pregăteşte terenul de mai multe luni, insistând pe necesitatea de a acţiona înainte de a fi prea târziu astfel ca Europa să ajungă în elita mondială a economiei informaţionale, chiar dacă sectorul telecomunicaţiilor din regiune este considerat neperformant faţă de ţări ca Statele Unite şi Coreea de Sud.
Pachetul legislativ va avea impact dincolo de telecomunicaţii, datorită interconectării diferitelor sectoare economice, de la logistică la energie şi până la sănătate, a spus o sursă apropiată situaţiei.
Comisia vrea simplificarea reglementărilor, îmbunătăţirea conexiunilor prin coordonarea mai bună a accesului la spectrul radioelectric pentru dezvoltarea serviciilor 4G, asigurarea accesului deschis la Internet prin împidicarea furnizorilor să restricţioneze accesul la conţinut.
Măsura emblematică a proiectului este eliminarea a costului suplimentar impus de operatori clienţilor pentru convorbirile, mesajele text şi transferurile de date din şi către străinătate, de pe aparate mobile.
Plafoanele impuse de CE au condus deja la scăderea puternică a tarifelor de roaming.
Kroes a anunţat iniţial că vrea eliminarea tarifelor de roaming din 2014, dar mai mulţi operatori de telecomunicaţii au protestat, avertizând că măsura le-ar afecta ansamblul activităţilor.
Comisarul a reiterat însă, i