Primarul în exerciţiu al Moscovei Serghei Sobianin, susţinut de Kremlin, a obţinut victoria în alegerile municipale de duminică, cu 51,33%, fiind urmat de opozantul Aleksei Navalnîi, cu 27,27% potrivit rezultatelor aproape definitive, după numărarea a 99,83% din voturile exprimate.
Obţinând majoritatea absolută, Sobianin este ales din primul tur.
Opozantul Aleksei Navalnîi a contestat duminică seara victoria anunţată a lui Sobianin, denunţând "falsificări" şi ameninţând cu scoaterea în stradă a susţinătirlor săi în cazul în care nu va fi organizat turul doi.
Opozantul Evgheni Roizman, cunoscut pentru lupta împotriva metodelor controversate contra drogurilor şi susţinut de miliradarul Mihail Prohorov, a obţinut 30,11% din voturile exprimate la Ekaterinburg, un oraş industrial cu peste un milion de locuitori în Ural, iar viceguvernatorul Iakov Silin, susţinut de partidul aflat la putere Rusia Unită, a obţinut doar 26,48% din voturile exprimate, după numărarea tuturor buletinelor de vot.
Potrivit legislaţiei locale, majoritatea simplă este suficientă pentru câştigarea alegerilor. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »