Unii spun că a fost luni. Alţii, în ziua în care au început protestele pentru Roşia Montană sau în ziua în care a murit în mod tragic Ionuţ. Oricare ar fi ziua, un lucru e clar: cetăţeanul a ieşit din transă şi i-a văzut pe politicieni aşa cum sunt: în curul gol.
Efectele protestelor pentru Roşia Montană şi ale celor pro sau contra eutanasiere a maidanezilor sunt cu bătaie lungă, aidoma bulgărelui de zăpadă care acumulează iar când îşi atinge ţinta se izbeşte frontal făcând zob ceea ce părea un monolit, adică USL-ul.
Declaraţiile de luni ale lui Antonescu potrivit căruia el pe persoană fizică este împotriva proiectului Roşia Montană, declaraţiile aiuritoare ale lui ponta cum că el e doi într-unul, şi cei doi au opinii divergente, bărbia tremurândă a lui Oprescu, parlamentarii toţi în păr neştiind ce să facă şi cum să o dreagă cu presiunea străzii, cu cine să se dea şi cui să întoarcă spatele, toate acestea compun tabloul actualei puteri care intră în declin. Nimeni nu ar fi spus că se poate întâmpla acum şi asta pentru că ciclurile electorale de 4 ani au setat opinia publică care îşi resetează opţiunea politică spre sfârşitul ciclului. Cele două evenimente - Roşia Montană şi Maidanezii sunt două necunoscute, informaţii noi care introduse în sistem dau un nou restart. Lucrurile nu vor mai arată ca până acum.
Un Crin emasculat care se autointitulează drept liderul opoziţiei şi o face după ce se alintă în faţa moderatoarei, un premier abia stăpânindu-şi nervii, scrâşnind din dinţi, tocmai el care scotea pe gură orice fără să se autocenzureze, fiecare din cei doi încearcă să strângă capital politic chiar dacă prin orice acţiune/declaraţie nu fac decât să scoată mai tare în evidenţă faptul că sunt inconsecvenţi, incoerenţi şi iresponsabili.
Odată cu victoria USL guvernarea părea că intră în epoca de carton în care nu ai nevoie decât de butaforie, puţin