În absenţa consumatorilor interni, producătorii autohtoni de mobilă s-au axat pe exporturi, iar reţeta lor a condus la o creştere cu 3% a sectorului. În acest context, fabrica Lemet din Câmpina are o strategie atipică, ţintnd piaţa locală.
CONTEXTUL: Afacerile producătorilor de mobilă sunt în creştere, iar motorul acesteia sunt exporturile: circa 80% din producţia totală de mobilă părăseşte graniţele ţării, România situându-se pe locul 13 în lume în topul exportatorilor mondiali. Lucrurile diferă în ce priveşte consumul pe piaţa locală de mobilă, aflată în scădere de la începutul crizei.
DECIZIA: În urmă cu cinci ani, conducerea Lemet Câmpina a hotărât dezvoltarea reţelei de magazine Lem’s, ca urmare a identificării unei categorii de consumatori dispuşi să investească în produse de mobilier autohtone. Decizia a fost luată împotriva tendinţei generale, prin dezvoltarea reţelei de magazine Lem’s în ţară şi prin dezvoltarea de produse după gusturile românilor.
EFECTELE: Producătorul de mobilă a înregistrat o creştere a afacerilor de 21% în prima parte a anului curent, până
la 8,3 milioane de euro. Reprezentanţii companiei previzionează o creştere de 20% pentru tot anul, la fel ca în 2012.
EXPORTUL A REPREZENTAT ÎN ULTIMII ANI PENTRU MULTE INDUSTRII ŞI COMPANII «GURA DE OXIGEN» DE CARE AVEAU NEVOIE PENTRU O EVOLUŢIE POZITIVĂ A CIFRELOR„, explică Alexandru Rizea, proprietarul fabricii de mobilă Lemet Câmpina, tendinţa producătorilor autohtoni de a se orienta spre export. Rizea a identificat o cerere pentru mobilier autohton şi pe piaţa locală, argumentată de creşterea vânzărilor prin reţeaua proprie de magazine, Lem’s. În 2012, aceasta a fost de 20%, până la 200 de milioane de lei, iar în primele trei luni ale anului curent a fost tot de circa 20%, până la 36,5 milioane de lei. De aceea, Rizea preferă să „lăsăm exportul pentru ani