Ordinul nr. 1504/2013 privind stabilirea modelului declaraţiei de patrimoniu şi de venituri, precum şi a elementelor de patrimoniu şi de venituri ce trebuie declarate de persoana fizică supusă verificării situaţiei fiscale personale Având în vedere dispoziţiile art. 1091 alin. (51) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 1091 alin. (52) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite prezentul ordin.
Art. 1. - (1) Elementele de patrimoniu care se declară de către persoana fizică supusă verificării situaţiei fiscale personale sunt următoarele: a) bunuri imobile: terenuri, clădiri, alte bunuri imobile; b) bunuri mobile: b.1) mijloace de transport (terestre/navale/aeriene) înmatriculate/înregistrate, potrivit legii; b.2) bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, antichităţi, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare de achiziţie însumată depăşeşte 15.000 lei; b.3) animale, inclusiv animale de rasă sau care participă la competiţii/curse, a căror valoare însumată depăşeşte 15.000 lei; c) active financiare: c.1) conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire; c.2) plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate; d) alte bunuri, titluri şi/sau deţineri a căror valoare individuală depăşeşte 10.000 lei; e) poliţe de asigurare, cu excepţia asigurărilor de răspundere civilă auto; f) cheltuie