Universitatea Cluj este pe un butoi de pulbere înaintea partidei cu marea rivală locală, iar fanii încep deja să îl conteste pe Ganea
Ultraşii sunt nemulţumiţi că mai mulţi jucători au fost puşi pe liber pe motiv că şi-au cerut primele pentru evitarea retrogradării şi mai ales pentru că Universitatea a fost la Poiana Braşov în acelaşi hotel cu CFR
Universitatea Cluj numai linişte nu are înaintea derbyului cu marea rivală locală, CFR, meci considerat de fani cel mai important al anului. După ce zilele trecute opt jucători au fost puşi pe liber pentru că şi-au cerut prima pentru evitarea retrogradării, fanii Universităţii au luat poziţie. 30 dintre aceştia au mers luni seara la antrenament şi l-au luat în colimator pe Ionel Ganea (foto), în condiţiile în care şefii echipei nu erau prezenţi.
Cu numai un punct în şase runde şi cu 16 goluri primite, Ganea a primit ultimatum de la suporteri. „Baţi CFR sau pleci, nu te vom mai susţine”, a fost ameninţarea acestora. Fanii au motivat mai apoi de ce sunt supăraţi pe tehnician şi echipă. „Tu ai luat prima de 50.000 de euro pentru salvare, pe jucători îi daţi afară pentru că îşi cer drepturile! Ne umileşte CFR în ritmul acesta şi ne ducem spre B”, au mai precizat aceştia. Picătura care a umplut paharul a fost faptul că „U” a stat trei zile în acelaşi hotel în Poiana Braşov cu CFR. „Ai luat masa acolo cu Mureşan, Zamfir şi Grigoraş, ştim sigur acest lucru. Dacă aveaţi onoare trebuia să plecaţi de acolo”, au mai tunat fanii. „A fost o coincidenţă că am stat în hotel cu CFR, nu am stat la masă cu nimeni de acolo. Îi batem, pariaţi pe noi”, i-a liniştit Ganea pe suporteri.
Atacat dur de Ciupe
Ganea este în conflict şi cu cei opt jucători pe care şefii i-au pus pe liber - Ciupe, Emil Ninu, Lucian Turcu, Roy Odiaka, Stuart van Dotten, Adi Popa II, Dan Săndulescu şi Crist