Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Melodii ale lui Julio Iglesias, folosite pentru a tortura deţinuţii în timpul lui Augusto Pinochet

Publicat in Gandul, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Diverse melodii, între care cele ale lui Julio Iglesias, difuzate la volum maxim, au fost folosite ca instrument de tortură în perioada lui Augusto Pinochet, potrivit unui studiu britanic publicat miercuri, la împlinirea a 40 de ani de la lovitura de stat a dictatorului chilian, relatează AFP.

Deţinuţii au fost obligaţi să asculte de nenumărate ori melodiile solistului spaniol dar şi coloana sonoră din filmul lui Stanley Kubrick "Portocala Mecanică" sau melodia "My Sweet Lord" a lui George Harrison, pentru a claca psihologic, afirmă Katia Chornik, cercetătoare la Universitatea din Manchester.

Sprijinindu-se pe mărturiile unor foşti deţinuţi şi cea a unui membru al serviciilor secrete chiliene în timpul lui Pinochet, a cărui dictatură a provocat moartea a peste 3.200 de persoane şi dispariţia câtorva sute, alte 38.000 fiind torturate, ea evidenţiază o practică reproşată frecvent în prezent armatei americane.

"Difuzate la volum maxim timp de zile întregi, melodii care la origine erau foarte populare au fost folosite pentru a provoca daune psihologice şi psihice", explică Katia Chornik.

Un fost deţinut povesteşte cum torţionarii săi obişnuiau să intoneze "Gigi l'Amoroso" de Dalida înainte de a-l duce la interogatoriu şi a-l tortura cu acelaşi cântec pe fundal.

"Un centru de tortură pe strada Iran era numit «discoteca» de către agenţi. Muzica avea ca scop şi să acopere strigătele deţinuţilor", adaugă Katia Chornik, contactată de AFP.

"Muzica era prezentă 24 de ore din 24. Ei deschideau radioul şi puneau tot ce era la modă. În închisori puneau muzică militară pentru a ne face să mergem în pas şi ne obligau să cântăm", confirmă pentru AFP Carlos Reyes, un fotograf chilian care locuieşte la Londra şi care a fost închis timp de doi ani în timpul lui Pinochet.

Dar muzica le-a permis, de asemenea, deţinuţilor să reziste şi să aib

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep după cazul Swiatek: Cum e posibil că în cazuri identice întâmplate cam în acelaşi timp IŢIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu? / Eu sunt împăcată şi mândră de ceea ce sunt

News.ro acum o ora
Simona Halep a notat, într-un mesaj postat în social media, la câteva ore după ce ITIA a anunţat că Iga Swiatek a acceptat o suspendare de o lună pentru că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă în urma unei contaminări, că nu înţelege de

Constanța. Începe renumărarea voturilor Sacii cu voturile de la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, aduși cu mașinile la Prefectura Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Sacii cu voturile valabil exprimate și nule, depozitate la arhiva Tribunalului Constanța sunt preluate în această dimineață pentru a fi transportate la Instituția Prefectului Județului Constanța pentru a fiu renumărate. Procedura de renumărare se v

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum o ora
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 2 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Germania propune NATO desfăşurarea unor unităţi Patriot în Polonia pentru a apăra un nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”

News.ro acum 57 minute
Guvernul german propune desfăşurarea unor unităţi de apărare antiaeriană PATRIOT în Polonia, în vederea apărării unui nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”, relatează AFP. Ministerul german al Apărării a propus NAT

Simona Halep, mesaj manifest „Nu poate fi decât rea voință. A făcut absolut totul să mă distrugă“

Ziua Constanta acum 2 ore
După ce jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek a primit o suspendare de numai o lună, în urma unui test pozitiv la trimetazidină, considerându-se că a fost vorba de contaminare, iar Simona Halep, tot pentru contaminare, a primit patru ani, perioad

Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo actualizată până la finalul lunii decembrie

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 29 noiembrie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până la finalul lunii decembrie. În a doua parte a săptămânii viitoare sunt anunțate precipitații, iar la munte vor predomina nin

Franţa reduce subvenţiile pentru maşinile electrice, pe fondul crizei bugetare

News.ro acum 2 ore
Franţa va reduce semnificativ subvenţiile pentru achiziţia de maşini electrice, conform unei surse guvernamentale, în cadrul măsurilor de reducere a cheltuielilor publice şi a deficitului bugetar, transmite Reuters. Noua schemă de subvenţii va oferi

Județul Constanța, sub cod galben de ceață! Ce localități sunt afectate

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 29 decembrie 2024 o avertizare meteo Cod Galben de ceață ce vizează județul Constanța. Potrivit ANM, astăzi, până la ora 9.00 în județul Constanța: Cernavodă, Hârșova, Mircea Vodă, Rasova, Cio

Patru case de sondare, acreditate să efectueze exit-poll-uri, duminică, la alegerile parlamentare

Adevarul acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 a decis acreditarea a patru case de sondare pentru efectuarea de exit-poll-uri, la nivel naţional.

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°