Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moldova blochează concesionarea aeroportului Chişinău către o firmă rusească, în aceeaşi zi în care Moscova suspendă importurile de vinuri moldoveneşti

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 11 septembrie 2013 ·

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a suspendat ieri hotărârea guvernului prin care Aeroportul Internaţional Chişinău era concesionat unei companii din Federaţia Rusă pe o perioadă de 49 de ani, în aceeași zi în care Moscova anunța suspendarea importurilor de vinuri moldovenești. Sursa: Timpul.md

Sesizarea a fost depusă luni la Curtea Constituţională de către deputaţi liberal-reformatori, care fac parte din coaliţia de guvernare de la Chişinău. Marţi seara, instanţa a anunţat că a decis suspendarea acţiunii hotărârii “în vederea evitării prejudiciilor şi consecinţelor negative iminente pentru securitatea economică sau financiară a statului".

Decizia guvernului de a concesiona Aeroportul a provocat critici atât din partea opoziţiei, cât şi a unor analişti economici, care consideră că procesul a fost unul netransparent, amintește Agerpres.

Pe de altă parte, guvernul susţine că aceasta este cea mai bună soluţie pentru dezvoltarea Aeroportului şi că societatea Avia Invest, care a primit dreptul de concesionare şi care administrează şi Aeroportul din Habarovsk (oraş din Extremul Orient rus), s-a angajat să investească aproximativ 240 de milioane de euro.

Decizia de concesionare a provocat reacţii negative şi în contextul în care guvernul a renunţat recent la pachetul majoritar de acţiuni la Banca de Economii, singura bancă în care deţinea majoritatea acţiunilor, iar în curând intenţionează să vândă şi pachetul care i-a mai rămas în proprietate. Compania care a cumpărat cele aproximativ 20% din acţiuni la care a renunţat guvernul este înregistrată în Federaţia Rusă.

Fără vinuri pe piaţa rusă

Rusia a interzis, începând de ieri, importul de producţie vinicolă din Republica Moldova, acuzând calitatea proastă a acesteia. Măsura vine la scurt timp după ce oficiali de la Moscova au declarat că, odată cu ap

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 17 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 58 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 17 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 42 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 15 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 17 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°