Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă o victimă a maidanezilor! Un copil a fost muşcat de ureche şi scalp

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 12 septembrie 2013 ·

Un copil de un an şi patru luni a fost muşcat de un câine fără stăpân, marţi seară, în Craiova. Animalul agresiv nu a putut fi ridicat de hingheri, pentru că a fost adăpostit de cei care îl hrănesc în curtea unei case nelocuite. Sursa: RĂZVAN PETRESCU

Medicii de pe ambulanţă au constatat că micuţul a suferit câteva zgârieturi la o ureche şi pe cap şi i-au acordat primele îngrijiri. Tatăl copilului, Liviu Ungureanu, a precizat, pentru GdS, că ştia câinele ca fiind unul mai blând.

„Sunt patru-cinci câini fără stăpân pe stradă, iar cel despre care vorbim este de talie mai mare şi ştiu că nu a mai muşcat pe nimeni până acum. Ieri-seară (marţi seară - n.r.), soţia se plimba cu copilul pe stradă, iar la un moment dat câinele a venit şi s-a aşezat lângă ei. Copilul l-a atins din greşeală, iar câinele a sărit şi l-a muşcat de o ureche şi de scalp. Din fericire, soţia era foarte aproape şi l-a luat imediat în braţe pe cel mic. Cred că numai faptul că a fost soţia atentă a făcut să nu se întâmple o tragedie, să nu desfigureze copilul“, a povestit bărbatul pentru Gazeta de Sud.

Tatăl copilului a solicitat hingherilor să vină să ridice câinele agresiv, însă animalul agresiv fusese deja adăpostit într-o gospodărie din zonă. „Vecinii mei l-au luat şi l-au închis într-o curte, unde nu locuieşte nimeni, iar hingherii nu l-au putut ridica pentru că se afla pe un domeniu privat“, a mai sus Liviu Ungureanu.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum o ora
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 29 minute
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Peste 100.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 29 minute
Peste 100.000 de români au votat în străinătate la primul tur al alegerilor prezidenţiale, până la momentul transmiterii ştirii. Dintre aceştia, 96.356 şi-au exprimat votul pe liste suplimentare, iar 4.227 prin corespondenţă.

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 48 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabilă: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 2 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forței de muncă înalt calificată pentru industriile competitive”

Botosani News acum o ora
Ciprian Manolache, inspector scolar general adjunct și profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, candidat PSD pentru Camera Deputaților, a anunțat astăzi principalele măsuri din programul de guvernare p

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°