Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU au discutat, fără să ajungă însă la un rezultat, miercuri după-amiaza, despre un proiect de rezoluţie care prevede destructurarea arsenalului chimic al Damascului, potrivit unor diplomaţi, relatează AFP.
Cei cinci ambasadori ai Statelor Unite, Franţei, Marii Britanii, Chinei şi Rusiei au participat la o întâlnire de 45 de minute la ONU, la New York.
"Fiecare şi-a expus poziţia, dar nu au avut loc negocieri cu adevărat", a declarat un diplomat din cadrul Consiliului.
Ambasadorii au evocat "elemente susceptibile să facă parte dintr-o rezoluţie", a spus alt diplomat, fără să ofere detalii.
"Ne aşteptăm la o reuniune mai hotărâtă mâine (joi), la Geneva, între cei doi şefi ai diplomaţiilor" americană John Kerry şi rusă Serghei Lavrov, a comentat un al treilea diplomat.
Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului au început marţi să examineze un proiect francez de rezoluţie care prevede această destructurare, dar şi o ameninţare cu acţiuni militare în cazul unui reviriment din partea regimului sirian. Însă o reuniune a Consiliului prevăzută marţi după-amiaza a fost anulată în ultimul moment, la cererea Moscovei, ostilă acestui text.
Franţa a anunţat că este pregătită să modifice în anumite limite proiectul său de rezoluţie, dar intenţionează, la fel ca Statele Unite, să menţină opţiunea militară pe masă, ca mijloc de presiune asupra regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
Potrivit unor diplomaţi de la ONU, Moscova este ostilă oricărei menţionări a forţei. Rezoluţia Franţei este formulată în baza "chapter 7" din Carta ONU, care autorizează folosirea forţei, ca ultim recurs, pentru a constrânge o ţară să îşi respecte obilgaţiile.
La iniţiativa Rusiei, Damascul a anunţat că vrea să îşi plaseze arsenalul sub supervizare internaţională, aderând la Convenţia din