Două femei însărcinate din judeţele Neamţ şi Vaslui au fost refuzate la naştere de două spitale, din cauza riscului mare de deces în timpul travaliului. Deşi ambele suferiseră operaţii pe cord, medicii de familie care le urmăriseră sarcinile nu au solicitat consultul unui cardiolog. În final, ele au fost salvate de medicii de la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă, din Iaşi.
Gravidele, în vârstă de 17 ani, respectiv 23 de ani, au ajuns la unitatea ieşeană pentru a naşte, după ce li s-a refuzat internarea de către spitalele din Bârlad şi Roman din cauza antecedentelor medicale.
Deşi femeile suferiseră operaţii pe cord, pe perioada sarcinii, nu au fost cosultate de cardiolog, pentru că medicul de familie nu a considerat necesar să solicite acest lucru. Cele două femei au fost la un pas să moară, dar cu ajutorul obstetricienilor ieşeni, cele două tinere au adus pe lume copii sănătoşi.
''În lipsa unui consult de specialitate, cele două gravide riscau să moară în timpul naşterii. Ele au fost refuzate de spitalele din Bârlad şi Roman tocmai din cauza riscului foarte mare de deces. Din fericire, acum sunt în afara oricărui pericol. Nu este normal ca medicii care au urmărit evoluţia sarcinilor să nu solicite şi consultul unui cardiolog, ambele având în antecedente intervenţii pe cord. Rugăm medicii să fie mai atenţi la sănătatea pacientelor şi feţilor acestora”, a declarat, pentru Agerpres, prof.univ.dr Mircea Onofriescu, managerul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Cuza Vodă,