R O M Â N I A
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
BULETIN INFORMATIV
Nr. 330 din 12 septembrie 2013
Ora 9.00
Secretarul de stat al M.A.I. Cătălin Chiper se va deplasa în această dimineață în județul Galați
Secretarul de stat al M.A.I. Cătălin Chiper, coordonator al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, se va deplasa în această dimineață cu un elicopter al M.A.I. în zonele afectate de viitura care a avut loc în noaptea trecută în câteva localități din județul Galați.
Secretarul de stat al M.A.I. va fi însoțit de șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonel Ion Burlui.
În cursul nopţii trecute peste 350 de efective ale pompierilor, jandarmeriei, poliției și ale altor structuri au acţionat cu 41 de mijloace de intervenţie în 12 localități în scopul limitării efectelor inundaţiilor.
În urma misiunilor de salvare derulate de către angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, s-a reuşit salvarea a 45 de persoane aflate în situaţii critice – 24 de persoane în comuna Costache Negri, 14 persoane în localitatea Cuca şi alte 7 în comuna Cudalbi.
Totodată, în urma misiunilor de salvare întreprinse în cursul nopţii, efectivele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi cele ale Jandarmeriei Române au evacuat peste 330 de persoane din zonele afectate de inundaţii. Alături de acestea au fost salvate şi apoi evacuate peste 120 de animale din gospodăriile situate în localitatea gălăţeană Griviţa.
Directia Informare si Relatii Publice
Centrul de Presa al M.A.I.
R O M Â N I A
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
BULETIN INFORMATIV
Nr. 330 din 12 septembrie 2013
Ora 9.00
Secretarul