Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Una dintre cele mai mari reţele sociale se pregăteşte să se listeze la bursă. Va avea soarta Facebook?

Publicat in Adevarul, vineri 13 septembrie 2013 ·

Twitter se pregăteşte să devină o companie publică şi să fie listat pe bursă, ca alte reţele sociale mai cunoscute. Valoarea acţiunilor ar urma să fie de 10 miliarde de dolari. Dar poate Twitter să reziste?

Potrivit "Wall Street Journal" , veniturile din publicitate vor ajunge la un miliard de dolari în 2014, în creştere faţă de cele 582 de milioane de dolari în 2013.

Twitter are aproximativ 200 de milioane de utilizatori şi devine astfel cea mai mare companie din domeniul social media care se listează la bursă, după Facebook. Reţeaua lui Mark Zuckerberg a avut câteva luni complicate, acţiunile scăzând dramatic în primele luni. Cu toate acestea, Facebook a reuşit să facă schimbările potrivite pentru a mulţumi investitorii, iar acţiunile au ajuns la un nivel mai bun decât listarea iniţială.

Ce va însemna acest lucru pentru Twitter? O regândire a sistemului sau o evoluţie pentru a suporta mai bine reclamele şi într-un mod creativ. Chiar săptămâna trecută firma a cumpărat MoPub pentru 350 de milioane de dolari. MoPub se ocupă de schimbul de reclame pe dispozitivele mobile, acolo unde Twitter are nevoie de o creştere masivă a veniturilor din publicitate pentru a supravieţui pe bursă.

Care sunt problemele Twitter?

Din păcate pentru reţeaua socială, ea nu şi-a atins ţintele de creştere pe care le avea ca obiective. A ajuns acum la aproape 240 de milioane de utilizatori, dar speranţele erau ca Twitter să ajungă la 400 de milioane de utilizatori până la finalul lui 2013. Potrivit AllThingsD, Twitter va ajunge doar la 260 de milioane de utilizatori.

Cu toate acestea, Twitter nu va avea neapărat probleme pentru că are prea puţini utilizatori. Dacă vor şti să folosească bine MoPub, vor putea livra reclame din Twitter în afara reţelei, lucru pe care Facebook nu poate să-l facă încă.

Avantajele Twitter

Spre deosebire de Facebook, Tw

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 52 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum 53 minute
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°