În satul sibian Rusciori, 54 de copii vor începe luni şcoala înghesuiţi într-o clădire insalubră, din 1891, cu toalete din lemn şi mucegai în pardoseală, deşi în apropiere e o şcoală nouă, cu geamuri termopan, cu băi cu faianţă şi gresie, care nu poate fi folosită din lipsa banilor pentru utilităţi.
În anul 2008, Ministerul Educaţiei a decis includerea satului Rusciori din comuna Şura Mică, judeţul Sibiu, într-un program naţional care viza construirea de unităţi de învăţământ şi urma să aloce 1,6 milioane de lei pentru ridicarea unei şcoli noi în sat.
Lucrările au început, însă după aproximativ un an Ministerul Educaţiei a stopat alocarea banilor. În speranţa că banii de la Bucureşti vor veni până la urmă, constructorul a continuat lucrările, acestea fiind plătite treptat, de Primărie, până la un punct, însă. GALERIE FOTO
"Şcoala noastră veche a fost retrocedată, în sat avem tot mai mulţi copii, iar rezultatele la învăţământ au fost destul de bune, aşa că satul Rusciori întrunea condiţiile pentru ca ministerul să decidă că este nevoie de o nouă clădire. Proiectul iniţial a fost de vreo 1,6 milioane de lei, dar în timp, din cauza inflaţiei şi a creşterii preţurilor, s-a ajuns la circa 1,8 milioane de lei. Ministerul a plătit, până prin 2009, aproximativ 900.000 de lei, iar apoi plăţile s-au oprit. Noi, Consiliul Local, am început să plătim lucrările care s-au tot făcut, în ideea ca lucrările realizate până atunci să nu se degradeze şi cu speranţa că banii vor veni de la minister. Am ajuns să băgam 850.000 de lei din bugetul local şi atunci nu am mai putut", a declarat corespondentul MEDIAFAX viceprimarul comunei Şura Mică, Valentin Ristea.
Noua şcoală, modernă şi finalizată, înconjurată de buruieni
Autorităţile locale au reuşit să finalizeze clădirea noii şcoli în urmă cu mai bine de un an. Ea are mai multe săli de clasă mari, spaţio