Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fabulos! War game, previziune, teoria conspiraţiei sau…?

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

Avem două hărţi publicate în extrem de serioasa publicaţie Armed Forces Journal în iunie 2006, însoţind un articol semnat de lt.col în rezervă Ralph Peters.

Se arăta acolo cum, după un conflict de mare amploare sau/şi în urma unor negocieri politice între mai marii lumii, ar urma să arate noua hartă a Orientului Apropiat, cu ţări care ar urma să câştige sau să piardă teritorii şi cu câteva care să şi le păstreze pe cele actuale.

Rezultat al unei înţelegeri geopolitice la un nivel înalt, desigur, dar urmărind şi o logică foarte specială, cea care ar urma, în viziunea lui Peters, să încerce să aducă o rezolvare în logica închiderii conflictelor inter-confesionale prin atribuirea de teritorii fiecăreia dintre grupările etnice şi religioase aflate acum în războaie deschise şi pe multiple baricade.

Dacă, în momentul publicării lor, hărţile au fost considerate halucinante, SF, sau balon de încercare într-o operaţiune de război psihologic destul de criticată la nivelul rezultatelor, poate merită să fie revăzute în lumina evenimentlor care se derulează acum pe plan militar şi diplomatic.

“Secolul următor va fi într-adevăr american, dar va fi şi unul al tulburărilor. Ne vom găsi într-o perioadă de conflict permanent, mare parte din acesta fiind unul violent…Nu va fi pace. În oricare dintre momentele vieţii noastre vom asista peste tot în lume la conflicte multiple în forme evolutive. Ştirile vor fi dominate de conflicte, dar bătăliile culturale şi economice vor fi mai puternice şi acestea din urmă vor fi decisive. Rolul de facto al forţelor armate ale SUA vor avea misiunea de a menţine lumea în siguranţă pentru economia noastră şi deschisă pentru asaltul nostru cultural. Pentru asta însă, va trebui să omorâm multă lume… ”

Ralph Peters, Constant Conflict (în US Army War College, 1997, p. 4-140

Cine este Ralph Peters? Născut pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°