Născut la Sibiu în urmă cu peste cinci decenii, ceea ce nu prea arată, stabilit la Oradea ca tânăr actor acum exact 30 de ani, fost june prim de care se amorezau iubitoarele de teatru, protagonist de-a lungul vremii în nenumărate spectacole de neuitat, Daniel Vulcu a preluat direcţia teatrului românesc din Oradea în 2011, imediat după "spargerea" fostului Teatru de Stat, în Teatrul Regina Maria şi Teatrul Szigligeti.
Deşi nu puţini îi reproşau că a acceptat segregarea ca "o coadă de topor", nu i se pot tăgădui readucerea publicului la teatru, faptul că majoritatea spectacolelor au loc cu casa închisă şi scoaterea teatrului orădean în lumea largă.
Înaintea unei noi stagiuni şi a momentului la care tradiţionalul festival Săptămâna Teatrului Scurt va fi extins, directorul Teatrului Regina Maria vorbeşte despre cheia succesului, dar şi despre "mâncătoriile" din spatele scenei.
- Aţi fost numit datorită apartenenţei la PNL, pe care îl reprezentaţi şi în Consiliul Local, şi unii se aşteptau să imprimaţi instituţiei o direcţie politică. I-aţi dezamăgit...
- Numirea mea putea avea loc încă din 1990, când colegii, nu doar din teatru, ci din mediul cultural orădean în general, au considerat că pot fi un bun director. Au urmat anii când s-a trecut la politizarea oricărui post, în toate domeniile. Oricum, după numirea de acum doi, urmată de câştigarea unui concurs, succedam unui director numit politic după care unii au plâns, deşi n-am înţeles de ce, că era silvicultor. Eu n-am făcut decât să mă bat ca teatrele, şi în general instituţiile care necesită vocaţie, să fie conduse de oameni de specialitate. Există domenii foarte specifice, cum e cel al teatrului ori al medicinei, unde, dacă oamenii nu sunt anume pregătiţi, lucrurile nu pot funcţiona. Cât despre comenzi, răspund doar comenzilor culturale. Mă zbat pentru teatrul pe care îl conduc, îmi doresc să
