Consiliul Concurenţei a avizat regulamentul de termoficare al Oradiei cu obiecţiuni care îl întorc pe dos. Modificările propuse elimină exclusivitatea societăţii Termoficare asupra încălzirii imobilelor din zona unitară de termoficare A, rezervat până acum exclusiv sistemului centralizat de termoficare.
Dacă potrivit normativului iniţial "zona unitară de încălzire A în care alimentarea cu energie termică se realizează exclusiv în sistem centralizat, constituie arealul geografic conturat de schema constructivă a ansamblului instalaţiilor, echipamentelor şi construcţiilor legate printr-un proces tehnologic şi funcţional comun", în versiunea modificată de Consiliul Concurenţei regulamentul vorbeşte de "zona unitară de încălzire A în care alimentarea cu energie termică se realizează inclusiv în sistem centralizat".
Mai mult, potrivit Consiliului Concurenţei "în cadrul zonei unitare A pot apărea situaţii în care alimentarea unor imobile, prin intermediul sistemului centralizat, devine imposibilă din punct de vedere tehnico-economic şi juridic, în cazul când reţelele şi terenurile prin care trec reţelele termice sunt proprietate privată, ceea ce împiedică reabilitarea şi exploatarea reţelelor, situaţie în care alimentarea unor imobile devine imposibilă din punct de vedere tehnico-economic şi juridic".
Poziţia răspicată a instituţiei este că "nu există o obligativitate a racordării la sistemul centralizat în cazul imobilelor situate în zona unitară A care nu au fost niciodată racordate la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică şi nici a celor care au fost anterior racordate la sistemul centralizat".
Dacă potrivit regulamentului adoptat de Consiliul Local în cadrul construcţiilor noi proprietarul va trebui să solicite avizul CET-ului cu privire la soluţia de termoficare a acestora, în varianta propusă de Consiliul Concurenţei furnizorul de