Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama s-ar putea întâlni cu omologul său iranian săptămâna viitoare. Reuniunea ar fi prima în mai bine de 30 de ani între liderii de la Washington şi de la Teheran

Publicat in Adevarul, luni 16 septembrie 2013 ·

Barack Obama s-ar putea întâlni cu Hassan Rouhani, omologul său iranian, la Adunarea Generală ONU care are loc săptămâna viitoare la New York. Dacă se va realiza, reuniunea ar fi prima din 1079 încoace între preşedintele Statelor Unite ale Americii şi liderul de la Teheran. În paralel, preşedintele rus Vladimir Putin plănuieşte să-l viziteze pe Rouhani.

Într-un schimb de scrisori, preşedintele Obama şi omologul său iranian Rouhani au trasat deja un cadru prielnic unei întâlniri bilaterale, prima de acest fel de la revoluţia din 1979 din Iran. Reuniunea istorică ar urma să aibă loc la New York, unde se va reuni Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pe 24 septembrie pentru a deschide dezbaterile pentru finalizarea agendei ONU post 2015. Lucrările se vor desfăşura până pe 2 octombrie.

În plus, într-un gest care a surprins comunitatea internaţională, preşedintele a anunţat, prin intermediul contului său de Twitter - varianta în limba engleză - că este dispus să se întâlnească şi cu William Hague, ministrul britanic al Afacerilor Externe. Londra a transmis că nu solicitase o astfel de întrevedere şi că Hague avea planificată o întrevedere, dar doar cu omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif.

În paralel, Teheranul l-a invitat la discuţii bilaterale pe preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit agenţiei de ştiri Fars. Liderul de la Kremlin se pare că va onora invitaţia şi va merge la Teheran pentru a discuta cu Rouhani despre programul nuclear al Iranului, potrivit aceleiaşi surse.

În vârstă de 64 de ani, Rohani a promis în campanie să restabilească relaţiile diplomatice cu Statele Unite, care au rupt toate legăturile cu Teheranul după ocuparea ambasei americane în 1979 de către un grup de studenţi islamişti.

Clericul moderat a devenit noul preşedinte al Iranului la începutul lunii iunie, câşt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 30 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 20 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum o ora
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°