Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HTC One Max e aproape de confirmare: nu are cel mai bun procesor, dar are ecran mai mare decât al Galaxy Note 3

Publicat in Adevarul, miercuri 18 septembrie 2013 ·

HTC One Max este aproape de lansare. Confirmarea nu vine de la companie, ci prin toate acele poze care continuă să „scape“ online prin intermediul a tot felul de site-uri. Ecranul va fi de 5,9 inci, cu puţin mai mare decât cel de 5,7 inci de pe Samsung Galaxy Note 3.

GSMArena publică noi poze şi informaţii despre HTC One Max, noul dispozitiv de la compania taiwaneză. Se pare că HTC renunţă la ideea de a introduce cel mai nou procesor de la Qualcomm şi alege în schimb Snapdragon 600. Designul rămâne acelaşi de la HTC One, unul lăudat şi comparat în nenumărate rânduri cu cel al iPhone. Va fi similar şi cu HTC One mini, ultimul smartphone HTC.

HTC One Max va avea un ecran de 5,9 inci full HD, la capetele ecranului vor fi poziţionate difuzoarele stereo BoomSound şi memoria RAM va fi de 2GB. În China, lansarea este preconizată pentru octombrie, în aceeaşi lună în care Galaxy Note 3 va fi pe piaţă. Lista de dotări mai primeşte o baterie de 3.300 mAh şi Android 4.3 Jelly Bean cu interfaţa Sense 5 de la HTC.

Interesant la HTC One Max e că producătorul a decis să-i monteze pe spate un scanner pentru amprente la fel ca cel de pe iPhone 5s. Dacă acest zvon se confirmă, după cum apare în câteva imagini neoficiale, atunci este primul dispozitiv cu Android care trece la noul standard de securizare pornit de Apple. Preţul ar putea fi de peste 800 de dolari, notează PocketNow. Foto HTC One Max, imagini neoficiale

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“. Află mai multe despre HTC One Max: FOTO HTC calcă pe urmele Apple: One Max va avea cititor de amprente la fel ca iPhone 5s, dar va fi aşezat pe spate FOTO HTC One Max şi dotarea surpriză pe care ar putea-o oferi HTC: un cititor de amprente integrat în telefon FOTO HTC One Max „scapă“ în câteva imagini neoficiale, este un rival gigant pentru Galaxy Note 3 de la Samsung HTC

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 6 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 2 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 11 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum o ora
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 5 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°