Florentina Vasilăţeanu i-a dat o pedeapsă cu suspendare primarului Emilian Frâncu. Ea l-a făcut scăpat şi pe baronul de Argeş, Constantin Nicolescu.
Primarul suspendat de Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare cu suspendare, deşi a fost prins în flagrant când lua 50.000 de lei mită. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de procurorii DNA cu apel. Prin aceeaşi hotărâre, Vasilăţeanu a decis punerea "de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză". Emilian Fâncu a fost băgat în arest pe 26 aprilie 2013 şi a fost eliberat ieri. Judecătoarea miloasă cu corupţii are soţul condamnat pentru...corupţie.
Avocatul Cătălin Vasilăţeanu a fost condamnat, pe 6 februarie 2013, la trei ani de închisoare cu executare pentru că, între altele, a pretins 15.000 de euro - din care a primit 4.500 - de la ruda unui traficant de droguri, pentru a interveni pe lângă magistraţi să obţină eliberarea din arest a acestuia. Avocatul a fost pus sub acuzare de procurorii DNA şi este dat în urmărire generală. Există suspiciuni, în acest moment, că s-ar afla în Spania. Aceasta nu este prima pedeapsă cu supendare dată de judecătoarea Florentina Vasilăţeanu. Ea a decis, pe 28 mai 2013, achitarea a cinci persoane acuzate în dosarul "Şpagă la şefia CJ Argeş".
Pedepse minime
Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, iar omul de afaceri Cornel Penescu a primit nouă luni de închisoare totcu suspendare. Acelaşi magistrat a decis achitarea lui Penescu şi Nicolescu în cazul celorlalte acuzaţii aduse de DNA. Restul inculpaţilor, printre care câţiva primari de comune şi administratorul firmei care a efectuat mai multe lucrări de construcţii, au fost achitaţi.
Pe 9 decembrie 2011, trei judecătoare de la Tribunalul Bucureşti - Antonela Costache (arestat