Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Local va ţine doar şedinţe extraordinare, până când se va emite o sentinţă definitivă în cazul anulării comisiilor de specialitate

Publicat in News Brasov, joi 19 septembrie 2013 ·

Hotărârea Consiliului Local prin care erau înfiinţate comisiile de specialitate ale forului legislativ local a fost contestată în instanţă de consilierul Christian Macedonschi, care nu a fost înscris în nici o comisie de specialitate la formarea acestora în iunie anul trecut, pe motiv că nu a vrut să se afilieze nici unui grup politic majoritar. Zilele trecute, instanţa s-a pronunţat şi i-a dat câştig de cauză consilierului local, hotărârea prin care s-au înfiinţat aceste comisii fiind anulată de judecători.

Problemele urgente vor avea cale de rezolvare

Sentinţa este executorie, iar în acest context, Consiliului Local nu va mai putea adopta hotărâri în şedinţe ordinare, ţinând cont că comisiile de specialitate nu se mai pot întruni. Tot legea oferă însă şi o „portiţă”, astfel că activitatea CL Braşov nu va fi blocată, iar probleme stringente ale comunităţii vor putea fi rezolvate. „În urma acestei sentinţe, din punct de vedere tehnic, nu vom putea ţine şedinţele ordinare până ce nu se va judeca recursul, însă putem lua hotărâri în şedinţe extraordinare, astfel că activitatea Consiliului Local nu va fi blocată. De exemplu, avem de rezolvat problema salariilor cadrelor didactice pe ultimul trimestru al acestui an, sau a plăţii ratelor la creditele BERD luate pentru achiziţia de autobuze sau pentru reparaţii de drumuri. Toate aceste lucruri importante şi urgente le vom rezolva prin adoptarea unor hotărâri în şedinţe extraordinare, care nu presupun organizarea unor şedinţe pe comisii sau avize din partea acestora”, ne-a explicat viceprimarul Răzvan Popa.

Consilierii PSD rămân fermi pe poziţie

Acesta a mai subliniat faptul că grupul PSD din CL Braşov îşi menţine poziţia că Macedonschi ar trebui să afilieze unui grup politic din acest for. „Noi nu am avut nimic împotrivă ca domnul Macedonschi să facă parte dintr-o comisie, am cerut doar să se afili

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenționare de călătorie MAE: Restricții rutiere în Bulgaria pentru camioanele peste 20 de tone

Mediafax acum 14 minute
Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii români care tranzitează, se află sau intenționează să călătorească în Bulgaria că, în perioada 21-25 iulie, între orele 13:00 și 21:00, circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone va

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°