Turiştii şi constănţenii vor avea posibilitatea să se căsătorească sau să-şi boteze copiii la malul mării, în cele două capele care vor fi construite în staţiunea Mamaia. Iniţiativa le aparţine edilului constănţean Radu Mazăre şi arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie, iar proiectul a fost aprobat de consiliul local, în şedinţa de ieri.
Primarul Radu Mazăre consideră că bisericile fac casă bună cu cluburile din staţiunea Mamaia. „Fetele sexy zăpăcesc băieţii şi îi duc la biserică să se căsătorească şi, după aceea, când divorţează, merg la club de bucurie”. Primarul spune că vrea ca turiştilor care îşi petrec vacanţa în staţiunea Mamaia să nu le lipsească nimic.
„Ce au credinţa şi Dumnezeu şi lucrurile bune pe care le faci, cu distracţia şi plaja? Înalt Prea Sfântul m-a rugat, sunt multe solicitări. Pentru noi nu-i nimic deosebit că mergem la biserică, iar cei care se căsătoresc, se căsătoresc undeva la malul mării. Pentru alţii din ţară e un lucru deosebit şi pot să-şi cupleze căsătoria, mersul la biserică, nunta, cu petrecutul la mare. Ori eu vreau să ofer tot ce este şi se poate oferi”, a afirmat Mazăre.
În cele două capele din staţiunea turistică se vor oficia numai cununii religioase şi botezuri, nu şi înmormântări. „Asta o să discut cu Înalt Prea Sfântul, nu cred că este potrivit ca printre carele alegorice să umbli cu mortul. Dar momente de bucurie şi de veselie se pot face fără probleme”, a spus primarul Constanţei.