Cei care îşi caută un loc de muncă în instituţiile statului pot consulta oferta pe portalul posturi.gov.ro, lansat recent de Guvern. Acesta integrează informaţii despre posturile vacante din autorităţile şi instituţiile publice din România, dar şi un ghid privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei interesaţi pentru ocuparea unui post de bugetar. Sursa: Gabriel Miron
Noul portal dispune de o opţiuni de filtrare a posturilor, în funcţie de localitatea dorită, cuvinte-cheie, nivelul de pregătire necesar pentru ocuparea poziţiei, angajator sau data la care au fost publicate posturile. Iniţiativa reprezintă continuarea proiectului PublicJob.ro, lansat în anul 2012. Cele mai multe anunţuri postate până acum (32) sunt pentru Bucureşti şi judeţele învecinate.
Primăria Sectorului 1 caută, de exemplu, consilier juridic debutant, clasa I, în cadrul Biroului Urbanism și Autorizații de Construire Pentru Construcții. Candidaţii trebuie să aibă studii universitare de licenţă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în specializarea drept. Concursul se va desfăşura în luna octombrie şi va cuprinde o probă scrisă şi un interviu.
Tot un post de debutant scoate la concurs şi Consiliul Concurenţei, mai exact un inspector de concurenţă, în cadrul Direcţiei de Cercetare-Sinteze. Candidaţii trebuie să aibă studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice, cunoştinţe de analiză de sistem şi analiză organizaţională, să fie cunoscători ai limbii engleze la nivel avansat şi să aibă cunoştinţe de operare pe calculator, nivel avansat (Word, Excel, Internet). Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 2 octombrie 2013.
Agenţia Națională de Administrare Fiscală scoate însă la concurs 1.181 de posturi pentru inspectori antifraudă, care să lu