Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua, Reghe și începutul sfîrșitului

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 19 septembrie 2013 ·

“Nea Ovi, de cînd aștepți ­dumneata s-o prinzi pe Steaua la ­cotitură. Acuma, că ți-a venit mingea pe șiret, nu scăpa ocazia și trage-i la gioale!”, mi-a scris pe blog, după acest ­0-3 cu Schalke 04, cineva care iscălește Vladone. Omul se înșală, n-am nimic de împărțit cu cei din Ghencea. Cu atît mai puțin cu Reghecampf și cu Stoica, pe care, deși diferit, îi prețuiesc în mod sincer și îi consider valoroși.

Mă folosesc de prilej pentru a-l invita pe Vladone, și pe alții ca el, să nu confunde suporterii cu ziariștii. Primii iubesc, sau ar trebui s-o facă, necondiționat, vajnic, permanent. În antiteză, ziariștii sînt datori prin natura profesiei să analizeze, să cîntărească, să judece, adică să nuanțeze, din care pricină se poate întîmpla să-i critice azi pe cei pe care tocmai i-au lăudat ieri! Pare lipsă de consecvență, dar nu e. Astfel, n-are de ce să se mire cine­va că, elogiați după egalul cu Legia de la Var­șovia, steliștii au încasat-o, majoritatea lor, după drastica înfrîngere de la Gelsenkirchen.

Adevărul e că diferența de 3 goluri n-a reflectat exact ce s-a petrecut pe teren. Dacă n-a convins pînă la primirea golului 1, fază în care Tătărușanu și Szukala s-au invitat reci­proc la minge și n-a intervenit nici unul!, Steaua n-a jucat slab. A făcut o figură ono­rabilă, mulțumitoare, decentă. Din păcate, minutul în care a înscris cu noroc japonezul Uchida, 67, a declanșat începutul sfîrșitului pentru ea. Prăbușită moral și fizic, ca și cînd i s-ar fi pus în spate o greutate imposibil de dus, Steaua nu și-a mai revenit, iar neputința ei a ajutat-o pe Schalke să obțină o victorie la ale cărei proporții nici n-a visat! O victorie însă, să fim corecți, pe deplin ­meritată.

Altădată foarte inspirat, uneori salutar, Reghecampf a scrîntit-o miercuri seara, cînd nu i-a ieșit nimic, nici formula de start, cu un Kapetanos inconsistent, nici schimbările!

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 9 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°