E 19 septembrie şi Ciprian Marica are o mare problemă. A trecut aproape o lună de când a început şi Seria A, cel mai întârziat campionat puternic din Europa, iar atacantul de 27 de ani nu joacă nicăieri. De fapt, joacă pentru naţionala României, dar aceasta nu-i plăteşte 2,5 milioane de euro pe an, însă îl ajută să ţină conferinţe de presă fantomă la baza de pregătire de la Mogoşoaia.
Aflat în concediu de maternitate pentru următorul gol din carieră, Marica are, cum spuneam, o problemă serioasă. Omul care acum câţiva ani s-a numit singur căpitan la naţională într-un interviu acordat unui prieten ceartă ziariştii pe care îi acuză că-i răstălmăcesc vorbele şi-l vânează noaptea prin Bucureşti, băgându-şi nasul în viaţa lui amoroasă. Nervos, fotbalistul fără echipă şi-a făcut singur dreptate. Miercuri noapte, i-a croit una peste ochi unui paparazzo, apoi i-a şterpelit camera pe care i-a înapoiat-o abia a doua zi, însă fără cardul de memorie pe care erau surprinşi morţii invocaţi de cel hăituit.
“Trist e că la ora 3 şi 50 de minute eu dormeam, iar aceşti indivizi băteau cu pumnii şi picioarele ca să le deschid şi să le dau camera. Sunt stupefiat, aşa ceva nu se poate. Nu ştiu câtă lume ar fi deschis uşa cuiva la acea oră", s-a victimizat Marica în conferinţa de presă şi, în fond, are dreptate. Când un şuţ îţi sustrage ceva, îi respecţi somnul sau chemi poliţia. Nu te duci la uşa lui să îi ceri în nume propriu obiectul furat, obligându-l să-şi strice masca aplicată pe faţă şi stratul de cremă care trebuie să rămână uniform peste noapte, pentru un ten catifelat.
Nu contează că Marica s-a dus la fosta iubită sau la viitoarea soţie. El cere respectarea vieţii private, dar între hăituit şi hăituitori se crează de regulă o relaţie curioasă, aşa cum susţin psihologii că apare uneori între un violator şi victima sa. Între paparazzi şi Marica există o atra