Atitudinea superioară a vestului vi-a-vis de „plagiatul”economic asiatic început de Japonia după al doilea răboi mondial şi adus pe noi culmi de China în ultimele decenii, această atitudine trece în zilele noastre proba ipocriziei americane. Astfel, Statele Unite au dovedit maximă flexibilitate şi au fost cel mai sârguincios elev la cursurile predate de capitalismul socialist chinez. Au naţionalizat ce era de naţionalizat prin adăugarea în manualele de economie a capitolului ”To big to fail”, şi apoi au reintrat în lupta eficienţei economice globale cu două arme: energia şi moneda. Una dintre cele mai important măsuri economice luate de guvernul chinez în sprijinul investitorilor externi a fost subvenţia energetică industrială. Statele Unite au înteles că deschiderea mutuală a graniţelor comerciale nu mai este suficientă în războiul actual al pieţelor speriate de criză şi a intrat în acest joc al energie ieftine având ca miză investiţiile (nu speculaţiile), şi creşterea economică într-un joc global de sumă nulă. Cum a fost realizată această „subvenţie”? Prin exploatarea gazelor de şist. Gazele de şist sunt cunoscute încă din 1825, dar exploatate industrial au fost doar din 1970, fără a fi însă eficiente din punct de vedere economic. Explorările nu au încetat însă niciodată în SUA. Doar în perioada 2000-2008 statul Pennsylvania a acorat 518 drepturi de foraj în căutarea gazelor de şist. În 2009 însă, brusc, numărul de foraje s-a triplat, iar achiziţiile de terenuri destinate exploatării gazelor de şist au depăşit 3,5 miliarde USD. În plus, guvernul federal a finanţat activităţi de cercetare extinse efectuate de universităţile din Pennsylvania. Aceste studii au revelat că estimările iniţiale privind rezervele de gaze de şist au fost mult subevaluate. De 250 de ori. Acest studiu a fost de natură să trezească la viaţă un adevărat El Dorado al gazelor de şist în America ş