Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Când se va sfârşi viaţa pe Pământ?

Publicat in Adevarul, vineri 20 septembrie 2013 ·

Un scenariu apocaliptic, cu mari şanse de a deveni realitate: oamenii de ştiinţă prezic că Soarele va nimici orice formă de viaţă de pe planeta noastră! Steaua sistemului nostru solar se va încălzi atât de mult încât pe Pământ nu vor mai fi temperaturile propice pentru a susţine viaţa. Vestea bună? Condiţiile actuale de susţinere a vieţii vor mai dura încă 1,75 miliarde de ani.

Sfârşitul vieţii nu este aproape. Viaţa pe Pământ va exista, cu siguranţă, pe o perioadă îndelungată, cuprinsă între următorii 1,75 miliarde de ani până la următorii 3,5 miliarde de ani, se arată într-un nou studiu ştiinţific publicat de cercetătorii de la Universitatea East Anglia din Marea Britanie. După această perioadă, Soarele va deveni atât de fierbinte încât nicio formă de viaţa nu va mai putea subzista pe Terra.

Încă din momentul în care s-a format, planeta noastră s-a aflat la distanţa potrivită de Soare pentru a fi locuibilă.

Această poziţionare, cunoscută în limbaj ştiinţific drept zona „Goldilocks” a permis oceanelor planetare să dezvolte împreună cu atmosfera Terrei temperaturi nici prea ridicate pentru a fierbe şi evapora apa, nici prea scăzute pentru a o îngheţa într-o permanentă calotă glaciară.

Observaţiile astronomice arată, însă, că viaţa stelelor duce inexorabil în acelaşi punct: transformarea în supernove, un proces care face ca perioada în care o planetă poate fi locuibilă să nu dureze mai mult de câteva miliarde de ani. Pe măsură ce stelele emit din ce în ce mai multă căldură, încălzirea globală duce la deşertificare şi moartea prin evaporare a oceanelor planetare: viaţa, cel puţin aşa cum o cunoaştem noi, nu poate supravieţui în asemenea condiţii.

Citeşte mai mult pe site-ul revistei Ştiinţă şi Tehnică.

Haideţi să discutăm pe Facebook Tech Adevărul.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 51 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum 52 minute
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°