Membri ai reţelei Al-Qaeda acţionează pe teritoriul Siriei, iar atacul cu arme chimice din 21 august, de la periferia Damascului a fost executat de un grup de rebeli. Acesta a fost mesajul preşedintelui sirian către omologul său american.
Bashar al-Assad a susţinut, într-un interviu pentru postul de televiziune american FoxNews difuzat miercuri seară, conform Mediafax, că ţara sa nu este în război civil. “Ceea ce vă pot spune este că 80% - unii zic 90%, nu avem date precise - din aceşti terorişti sunt membri ai Al-Qaeda şi ai ramurilor sale”, a declarat şeful statului, care a vorbit în engleză. “Avem un război, un nou fel de război” cu “zeci de mii de jihadişti” de peste 80 de naţionalităţi diferite.
Al-Assad a arătat că, de la declanşarea conflictului în urmă cu doi ani şi jumătate “zeci de mii de sirieni” şi 15.000 de soldaţi guvernamentali au fost ucişi, majoritatea în “atacuri teroriste, asasinate şi atentate sinucigaşe”. El a mai afirmat că atacul cu arme chimice de la 21 august a fost realizat de rebeli şi nu de forţele sale armate. Assad, al cărui interviu a fost realizat marţi la Damasc, s-a adresat indirect lui Barack Obama cerându-i să “asculte bunul simţ al poporului (său)”. De altfel, un grup de combatanţi Al-Qaeda a capturat miercuri oraşul sirian Azaz, în apropiere de frontiera turcă, după lupte violente împotriva rebelilor.
Membri ai reţelei Al-Qaeda acţionează pe teritoriul Siriei, iar atacul cu arme chimice din 21 august, de la periferia Damascului a fost executat de un grup de rebeli. Acesta a fost mesajul preşedintelui sirian către omologul său american.
Bashar al-Assad a susţinut, într-un interviu pentru postul de televiziune american FoxNews difuzat miercuri seară, conform Mediafax, că ţara sa nu este în război civil. “Ceea ce vă pot spune este că 80% - unii zic 90%, nu avem date precise - din aceşti terorişti sunt membri