Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să importăm maidanezi, tovarăși!

Publicat in Academia Catavencu, vineri 20 septembrie 2013 ·

Înainte de `89, zootehnia era în atenția tovarășilor din conducerea de partid și de stat. Porcul și vaca puneau împreună osul la stingerea datoriei externe, iar berbecuții aduceau și ei destulă valută. S-ar fi putut face mai mult, dar tovarășii aveau o viziune limitată: dintr-un întreg regn animal, ei puneau la lucru doar câteva rase.

Tovarășii de după `89, mult mai înțelepți, au înțeles rapid că mamiferele exploatate anterior aduc un profit limitat, obținut cu sudoare. Ca să ai lapte trebuie să dai vacii de mâncare, să-i rânești balega și s-o inseminezi când arde de dorință. Mai mare deranjul. Concluzia era simplă: vaca trebuia înlocuită cu un alt animal, mai puțin pretențios și mai profitabil.

Acesta a fost maidanezul – adevărată mină de aur. Nu te doare capul dacă are ce mânca și ce face când îi e sete. Două babe miloase într-un bloc sunt suficiente ca să țină-n viață o haită de zece javre colțoase. Care supraviețuiesc, dacă dă Dumnezeu, 15 sau 20 de ani. Iar în timpul ăsta tu, tovarășe, ai profit. Scoți bani frumoși din maidanez când te prefaci că-l protejezi. Îl „crotalizezi“ și asta costă mai mult decât dacă i-ai pune cercei de aur. Îl sterilizezi (dacă îl sterilizezi…), iar asta face cam cât două hernii inghinale la om. Îi faci adăpost, adică două cotețe care costă cât o vilă duplex cu jacuzzi și-n closetul de serviciu.

La fel de mulți bani scoți, tovarășe din aparatul de partid și de stat, și când omori maidanezul. Numai căratul lui, din stradă și până în locul în care urmează să-i arzi o lopată în scăfârlie, face cât 5 alocații lunare de copil. Dar apare o problemă, tovarășe: în ritmul ăsta, în doi ani rămâi fără obiectul muncii, și tu de unde mai scoți profit? De-aia zic: se impune importul de maidanezi. De urgență și în cantități industriale. Ca să-ți meargă ție bine când nouă ne merge rău, tovarășe.

Publicat în AC, NR. 37

co

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 49 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 26 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 49 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°