Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalul Hellvig pune paie pe focul din USL: "Dacă obținem 25% la europarlamentare, Antonescu va fi președintele României, indiferent dacă vom avea CONTRACANDIDAT DIN USL"

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 21 septembrie 2013 ·

Liberalii nu-și mai ascund suspiciunile față de PSD și nici faptul că au calcule separate. Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, a declarat astăzi că ținta PNL la alegerile europarlamentare de anul viitor este de a obține 25% la nivel național, lucru văzut ca o garanție că Antonescu va ajunge la Cotroceni, cu sau fără sprijinul PSD.

"PNL și-a propus 25% pentru alegerile europarlamentare la nivel național și vă garantez că, dacă PNL obține 25% la nivel național la europarlamentare în 2014 în decembrie îl vom avea președinte al României pe Crin Antonescu, indiferent că vom avea contracandidat din USL, indiferent ce se va întâmpla. PNL având o cotă electorală de 25% vă garantez că președintele PNL va fi și președintele României, și pentru asta merită să luptăm fiecare dintre noi până la ultima picătură, pentru că este prima dată în istoria acestui partid când cu adevărat putem să fim importanți și cei mai importanți în viața politică românească", a spus Hellvig la conferința de alegeri a conducerii PNL Satu Mare. "Furnicile PSD" îl vor pe Ponta preşedinte

Conform Agerpres, Hellvig le-a atras atenția, în calitate de secretar general, "că aceste alegeri sunt definitorii pentru pasul nostru următor, pentru alegerile prezidențiale în 2014".Secretarul general al PNL a transmis și mesajul președintelui liberalilor, Crin Antonescu: "Nu abandonați, stați uniți, PNL va duce președintele României în 2014 și vă garantez că în 2016 avem prim-ministru".

Mesajele de acest tip survin pe fondul unei răceli vizibile între PSD și PNL, după ce, în ultimele săptămâni, Crin Antonescu a început să facă mișcări politice fără să-și prevină partenerul de guvernare, ba chiar să încerce să câștige capital electoral atacându-l pe premierul Victor Ponta. În replică, tot mai multe voci din PSD au început să pună sub semnul întrebării oportunitatea susținerii candidaturii liderulu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Hashem Safieddine, posibilul înlocuitor al lui Hassan Nasrallah la conducerea Hezbollah

Libertatea acum 24 minute
După uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah în bombardamentele israeliene asupra suburbiilor Beirutului, se pune întrebarea cine va conduce mai departe gruparea libaneză. Unul dintre numele vehiculate este cel al lui Hashem Safieddine, relate

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 27 minute
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

Mediafax acum 2 ore
Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Ea a făcut anunţul într-un clip video publicat de organizatori pe contul de X (fost Twitter) al competiţiei.

Arad: Peste 10 tone de detergent contrafăcut, scos de la vânzare de poliţişti/ Valoarea mărfii depăşeşte 200.000 de lei

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din Arad au oprit de la vânzare, în urma unor controale, peste 10 tone de detergent contrafăcut. Marfa, în valoare de peste 200.000 de lei, se afla într-un depozit. În acest caz a fost deschis dosar penal. ”Poliţiştii Serviciului de Inves

Furtuna Ashley în România: „Primarii să se asigure că oamenii pot fi evacuați rapid”. Preoții îndeamnă la rugăciune

Ziare.com acum 52 minute
Mircea Fechet, ministrul Mediului, a condus, sâmbătă, 28 septembrie, şedinţa Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU) pentru a analiza ultimele avertizări ale meteorologilor şi hidrologilor. Ministrul a cerut autorităţilor să fie pr

Fostul portar al naționalei Germaniei, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul unui vecin cu o drujbă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jens Lehmann (54 de ani), fost portar al naționalei Germaniei, a fost amendat cu 135.000 de euro după ce i-a deteriorat garajul unui vecin cu o drujbă.

Mircea Fechet a convocat nouă şedinţă de urgenţă: Zonele cu risc mare, în această perioadă, sunt Galaţi şi Vaslui

Mediafax acum 2 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet a convocat, sâmbătă dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), ca urmare a avertizărilor meteo şi hidrologice. „Zonele cu risc mare, în această perioadă sunt Galaţi şi Vaslui deoarece pot fi

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 6 ore
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Româncă ucisă de un adolescent în Italia, „din curiozitate”, după o întâlnire pe net

Mediafax acum 4 ore
În zilele anterioare, adolescentul a căutat pe internet informaţii privind practici sexuale extreme. Joi, 19 septembrie, s-a uitat pe profilurile femeilor de pe site-urile de întâlniri şi, în cele din urmă, s-a înţeles la telefon cu românca Maria Ca

Jannik Sinner, dezamăgit de apelul WADA în cazul său de dopaj: „Sunt total surprins!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jannik Sinner (23 de ani, lider ATP) a reacționat după ce .

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/28°
dum.

12°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/23°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

16°/30°
dum.

9°/16°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

12°/16°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°