Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Recuperarea impresionantă a unei fete distruse de consumul de etnobotanice

Publicat in Adevarul, duminică 22 septembrie 2013 ·

Consumul de etnobotanice i-a distrus lui Emily Bauer o mare parte din creier. Cu toate acestea, după nouă luni, fata a reuşit ceva ce părinţii nu mai sperau să vadă vreodată: s-a întors la şcoală. Emily nu mai poate citi sau scrie şi merge de la un curs la altul cu ajutorul unui scaun cu rotile.

Emily Bauer este o adolescentă de 17 ani din Texas, SUA, care are nevoie de ajutorul colegilor să ajungă la toaletă. Tot colegii fac cu schimbul şi iau notiţe la ore pentru ea, ba chiar i le şi citesc, fiindcă este oarbă parţial. De curând, Emily s-a apucat să înveţe adunarea şi scăderea numerelor mici, potrivit CNN.

Sfatul lui Emily pentru cei care folosesc etnobotanice

„Când eşti drogat e minunat, dar de fapt nu e bine pe termen lung. Nu e nimic amuzant la un scaun cu rotile sau la orele de terapie. Nu e nimic amuzant în moarte“, mărturiseşte Emily. Însă preferă să nu se mai gândească la trecut şi să se concentreze pe lucruri pe care încă le mai poate face, cum ar fi nota maximă de la primul test la istorie de după eveniment.

În decembrie 2012, Emily era încă ţinută în viaţă de aparate după ce a rămas paralizată, oarbă şi complet ruptă de realitate în urma câtorva atacuri cerebrale. Drogul responsabil pentru starea lui Emily a fost marijuana sintetică. Părinţii ei credeau că a încercat acest drog doar de câteva ori, dar Emily a recunoscut recent că a fumat zilnic etnobotanice timp de două săptămâni înainte să ajungă la spital.

Ce poţi să păţeşti de la etnobotanice

În SUA, marijuana sintetică este cunoscută pe străzi drept „Condimentul“ (Spice) sau „K2“, şi este un amestec de ierburi îmbibate în chimicale pentru a crea aceeaşi senzaţie ca marijuana naturală. I se face reclamă ca fiind alternativa „legală“ a marijuanei şi este, deseori vândută ca substanţă pentru parfumarea camerei. Oricum, numai l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 53 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

UPDATE - Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / Au fost alertate două elicoptere SMURD / Două persoane, în stop cardio-respirator

News.ro acum 28 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. UPDATE: ”Forţele de intervenţ

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 43 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°